Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. După moartea părinţilor, cei doi fraţi au împărţit averile lor săracilor, după care au îmbrăţişat viaţa monahală, trăind în curăţie şi în rugăciune. Zenovie propovăduia Evanghelia lui Hristos în Egeea, aducând pe mulţi la adevărata credinţă. Pentru viaţa şi râvna sa a fost pus episcop al cetăţii Egeea şi a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, căci pe orice bolnav îşi punea mâinile, îndată bolnavul acela se tămăduia. Pornindu-se prigoana cea mare împotriva creştinilor, Sfântul Zenovie a fost dus înaintea dregătorului Lisias, care îl silea să se închine idolilor. Sfântul a refuzat, mărturisindu-L cu mult curaj pe Hristos şi pentru aceasta a fost supus la multe şi cumplite chinuri. Sora sa, Zenovia, aflând că fratele său este chinuit, a alergat la Lisias şi i-a spus că şi ea este creştină. După ce i-a chinuit pe amândoi, dregătorul a poruncit să fie ucişi cu sabia, şi aşa Sfinţii Zenovie şi sora sa, Zenovia, au primit cununile muceniciei.
Astăzi, Biserica îl pomeneşte şi pe Sfântul Cleopa, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului. În ziua Învierii, Mântuitorul Iisus Hristos a mers împreună cu Cleopa şi cu Luca spre Emaus, dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Iar după ce le-a tâlcuit Scripturile şi după frângerea pâinii, „s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de ei. Şi a zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi i-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii” (Luca 24, 31-35).