În urmă cu un an, pe 30 octombrie, o sărbătoream la împlinirea a 87 de ani. Zeci de admiratori ai artei sale i-au urat sănătate întru mulți ani. După numai șase zile, Bunica-țărancă, așa cum era cunoscută în mediul artistic românesc, pleca la cele veșnice.
Născută în Hăneștii Botoșanilor, trăia de ceva ani în Iași. Și picta. Avea 70 de ani când a expus pentru prima dată. Își spunea ”Bunica-țărancă”, în dorul ulițelor și din dragoste pentru căsuța în care trăise.
Orfană de tată la 11 ani, într-o familie cu şase copii, a făcut doar patru clase în Hănești. Avea 35 de ani când a plecat din căsuța părintească, pentru a lucra la o fabrică de cărămidă, apoi într-o fabrică de confecţii. După pensionare a făcut ceea ce își dorise întotdeauna: a pictat!
S-a stins pe 5 aprilie 2023, la mai puțin de o săptămână de la aniverdarea celor 87 de ani
A rămas, în memoria celor care au cunoscut-o, drept ”Bunica-țărancă”. Pentru iubitorii de frumos, ea va fi artistul care a creat cu inima și care a înțeles ca nimeni altul sufletul satului românesc.
Elena Zbanț a fost un artist în adevăratul sens al cuvântului. Dar și un fenomen excepțional în arta contemporană românească. Și nu doar datorită talentului ieșit din comun, ci mai ales prin capacitatea ieșită din comun de a reda prin culoare lumea satului de odinioară.
Destinul i-a fost mereu legat de Hăneşti, satul pe care îl regăsim astăzi în toate tablourile ce îi poartă semnătura. Pentru micuţa Elena (Lenuţa, cum o strigau părinţii acasă), copilăria la Hăneşti a coincis cu una dintre cele mai grele perioade din întreg secolul XX: frământările politice dinainte de război, declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, foametea de după, cu chinurile şi cu ostracizările impuse de comuniştii care prindeau tot mai mare şi mai apăsătoare putere.
Orfană de tată din copilărie. Cumplit trebuie să fi fost pentru o familie cu şase copii care, în acele timpuri, depindea de rodul pământului şi de destoinicia unui bărbat în ogradă. Colectivizarea înfigea şi ea colţii în bruma de avere a ţăranilor. Elena nu merge la studii, în afara celor patru clase din sat, însă la vârsta de 35 de ani are puterea să părăsească pământul natal şi munceşte la o fabrică de cărămidă, apoi într-o fabrică de confecţii, de unde se va pensiona, în Iaşul mult mai ofertant din punct de vedere cultural.
Odată cu pensionarea, în suflet îşi face loc visul de demult al copilăriei: pictura. Are prima expoziţie personală la vârsta de 70 de ani, "Obiceiuri de iarnă în sat".
Chiar cu cele patru clase urmate în satul natal, Elena Zbanţ a înţeles că, mai mult decât în oricare alt registru artistic, în arta naivă este nevoie de sinceritatea trăirii. Aici nu poţi mima, nu poţi imita autenticul. Un pictor naiv va trăi întocmai realitatea, pentru că un artist naiv aşază pe pânză doar ceea ce cunoaşte.
