Cuviosul Pimen (†454) era egiptean de neam şi a trăit în pus­tia Egiptului în vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei, făcându-se monah. Aşadar, fericitul Pimen îşi ducea zilele şi anii în pustniceşti nevoinţe, stăruind neîncetat în rugăciuni, sporind în fapte bune şi întărindu-se cu ajutor de la Dumnezeu împotriva diavolului. Într-un timp scurt, supunându-şi trupul în slujba duhului, a ajuns la înăl­ţimea nepătimirii, devenind mare între părinţii pustiei. Dregătorul din acel loc a vrut atunci să-l vadă pe Pimen, dar el, gândindu-se că aşa vor începe ispitele şi mândria, i-a trimis răspuns să nu vină, că nu poate să-l vadă. Mirându-se, dregătorul a recurs la un şiretlic, închizând pe nepotul lui Pimen, cu gândul că părintele din pustie va veni să mijlocească pentru acesta şi, astfel, îl va putea vedea. Sora Sfântului Pimen a alergat atunci la el şi i-a cerut ajutor. Sfântul nu a primit-o şi nu a vrut să meargă la dregător, dar la rugămintea ei i-a scris dregătorului: „Cercetează după lege şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!” Dregătorul s-a mirat atunci de această socotinţă şi l-a eliberat pe tânăr. Şi a avut Cuviosul Pimen mulţime de ucenici, cărora le răspundea în pilde, pentru ca ei să înţeleagă învăţăturile Domnului şi să nu rătăcească de la dreapta credinţă.

CITEȘTE ȘI: "Comunicat: PSD susține investițiile în oameni"

 

Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Fanurie. Conform tradiţiei, Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos din părinţi păgâni şi bogaţi, fiind cel mai mare dintre cei 13 fraţi. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a devenit săracă, iar mama sfântului a început să ducă în ascuns o viaţă păcătoasă pentru a-şi putea creşte copiii. Când şi-a dat seama că fiul ei, Fanurie, a aflat de viaţa ei desfrânată, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia Domnului, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoaşterea Evangheliei şi l-a botezat în numele Preasfintei Treimi. Mai târziu, Sfântul Fanurie a început să-L propovăduiască pe Hristos în cetăţile păgâne din apropiere, însă a fost prins de necredincioşi, fiind supus la multe chinuri în urma cărora şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. O icoană descoperită într-o biserică din Rodos prezintă în 12 scene mucenicia sfântului. În popor, există obiceiul de a se împărţi turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale. Numele lui, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” şi, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute şi arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.