În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu Învierea Domnului, întrucât ea ne arată rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii noastre, Fecioara Maria fiind născătoarea Celui care este Izvorul sau Sursa vieţii şi a bucuriei. Această sărbătoare se referă la vindecarea în chip minunat a unui orb, care şi-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului l-a îndemnat pe împăratul bizantin Leon cel Mare să-l ducă la un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Aşadar, Leon, mai înainte de a fi încoronat, a întâlnit un bătrân orb în grădina din apropierea Constantinopolului pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. După ce au discutat despre Învierea Domnului, orbul i-a cerut lui Leon să-i dea apă şi apoi să-l ducă în cetate. Acesta a intrat într-un desiş din apropiere, unde credea că va găsi un izvor, dar a constatat cu tristeţe că acolo nu era apă. Şi pe când se întorcea, i-a răsunat în urechi un glas de sus care i-a zis: „Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi; şi vei cunoaşte îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”. Făcând aşa cum i-a spus glasul Maicii Domnului, Leon a descoperit în cele din urmă izvorul, a luat apă din el, i-a potolit setea orbului şi după ce l-a spălat pe ochi, orbul şi-a recăpătat în mod minunat vederea. Mai târziu, Leon a ajuns împărat, aşa cum îi spusese Maica Domnului, şi în semn de mulţumire el a zidit o biserică lângă acel izvor.
Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Deci a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl rugă pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.