Nu au dat sfoară în țară, nu au trântit cușma de pământ ca să se zdruncine mai-marii. Nu au cerut bani, dimpotrivă! Și-au deschis buzunarele, au încărcat mașinile și au urcat spre nord cu poftă de viață și cu bucurie sinceră.
Sunt creștini și pentru ei fapta este mai presus de vorbă. Sunt voluntari din talpă până la palmă. Veseli, senini la chip și cu zâmbetul gata să izbucnească la fiecare cotitură neprevăzută.
I-am găsit la Mihăileni, în tabăra de muncă, așa cum le place să spună. Și chiar așa e. Ca o tabără de oameni mari, strânși să se bucure de binele și de frumosul dăruit celor aflați în nevoie.
Deasupra satului, cimitirul ofta până nu demult sub povara copacilor crescuți în ani și ani de părăsire. A fost nevoie de brațe puternice și de o muncă de mai multe săptămâni pentru ca, una câte una, crucile negre de timp să poată prinde lumina soarelui primăvăratec. Acolo, în cimitirul satului, se odihnesc nu doar eroii neamului, ci și străbunii lui Enescu. După moartea mamei sale, George Enescu venea în fiecare an, în luna octombrie, pentru a-și pomeni, alături de oamenii satului, sufletele părinților și pe ale celor adormiți.
Oameni din toată țara, strânși în Frăția Ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" (organizație înființată în urmă cu 7 ani, sub binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu), au poposit pentru a doua oară la Mihăileni. Alături de ei, căznind la roaba de ciment, am dat și peste primarul comunei, Laurențiu Barbacariu.
"Aici avem un grup de creștini adevărați, credincioși, care din considerente de umanitate și bunăvoință vin și ajută alte comunități ortodoxe care sunt în impas. La Mihăileni este o clădire veche, a acestei bisericuțe care se năruia. Din nefericire, comunitatea noastră nu s-a mobilizat niciodată pentru salvarea acestei clădiri, dar medicul veterinar Tomiuc, făcând parte din această frăție, a cerut sprijinul colegilor săi. Nu e prima dată când vin aici, a mai fost o acțiune de igienizare a cimitirului, dar este prima dată când se intervine asupra clădirii. Băieții sunt cei mai mulți din Prahova, Ploiești, Rădăuți, Suceava și se face o chestie absolut excepțională. Aș vrea să fie un exemplu pentru comunitățile creștin-ortodoxe din zona noastră și sper să și devină un exemplu demn de urmat. E de admirat abnegația cu care muncesc acești oameni, modul în care vin, tratează problema, rezolvă problema. Noi, comunitatea, ca niște gazde, asigurăm o cazare, mâncare, cu ajutorul unor oameni de bună credință din zonă. Dar la muncă, vedeți, suntem o mână de oameni din Mihăileni: preotul, oamenii de biserică, s-a nimerit azi, că e liber, să fiu și eu, mai sunt viceprimarul, un consilier local, cam atât. Oamenii care se învârt în jurul bisericii. Nu îl uităm pe medicul veterinar Tomiuc, cred că datorită lui, a înțelegerii cu preotul, s-a ajuns la salvarea acestei clădiri", spune primarul Laurențiu Barbacariu.
Primarul privește în jur și ochii i se luminează. Până nu demult nu putea vedea crucile, acum privirea alunecă până departe, spre pâlcul care desparte cimitirul de câmpurile satului. "Este un cimitir vechi aici, cimitirul eroilor necunoscuți, care au pierit pe aceste câmpuri, aici era cea mai neîngrijită parte. S-a procedat la curățare, s-a dat cu insecticid, așteptăm să își facă efectul și să lucrăm la alei. Este o misiune pe care frații noștri de la Frăția Ortodoxă ne-au arătat că se poate face fără un profit, fără o recompensă ulterioară. Cu atât mai mult este de salutat exemplul lor", adaugă primarul.
Dan Grăjdeanu vorbește hotărât, apăsat, fără patimă. A venit să făptuiască, să se bucure de muncă alături de alți oameni dornici să dăruiască și să jertfească mai mult decât vorbe.
"Am aflat că aici zac neonorați așa cum ar trebui 250 dintre eroii neamului, primii eroi ai neamului care au căzut în războiul sfânt de eliberare a Basarabiei din mâna bolșevicilor, și pentru faptul că au avut îndrăzneala să își ia pământul din mâna bolșevicilor, zac aici. Mă așteptam la mai mult din partea statului recunoscător, dar asta e", spune Dan Grăjdeanu, organizatorul Frăției Ortodoxe "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruință".
Vine tocmai din Ploiești și alături de el muncesc alți oameni din București, din Rădăuți, Suceava, Botoșani. Sunt impresionați de pământul pe care calcă. "Aici se rugau bunicii lui George Enescu. George Enescu aici a copilărit, aceasta este biserica în care se rugau, aici sunt îngropați bunicii lui George Enescu, în acest cimitir, această biserică suferea, dădea să se dărâme. Ne-am strâns din București, din Ploiești, cei de prin partea locului, și am venit să ne bucurăm, să dăm o mână de ajutor părintelui paroh, împreună cu primăria. E primul loc în care am văzut că atât primarul, Consilul Local, au venit aici să pună mâna la roabă. Lucru minunat! Cei care sunt în Hristos se văd", rostește la fel de apăsat Dan Grăjdeanu.
Au stat două zile la Mihăileni, vineri și sâmbătă. Vineri au săpat șanțul în jurul bisericii, au făcut grinda de armare din fier beton. Când a coborât întunericul, au aprins lumânările în bisericuță și s-au rugat până spre miezul nopții. Sâmbătă au început din nou munca de consolidare.
"Eu nu am fost un om credincios până de curând. Eu credeam că în biserică se adună oamenii care nu au ce face acasă. Apoi, citind despre mărturisitorii din temnițele comuniste, am aflat că de fapt biserica este locul de adunare a vitejilor neamului. Ei devin viteji în momentul în care își pun viața în mâinile lui Dumnezeu. În tot ce facem noi, ne motivează dragostea de neam și țară. Cei care s-au jertfit, și care zac sub glia asta, nu s-au jertfit pentru un interes material, ci pentru că l-au avut pe Hristos. Trebuie să realizăm că fără Hristos nu vom mai avea eroi, că fără Hristos ne vom desființa ca neam. Pentru că toți ne vom duce către o bucată de pâine, în loc să ne ducem către o bucată de Rai. Și bucata asta de Rai îmi place mie să cred că ne motivează pe toți, pentru că niciunul dintre cei care vin aici, într-o tabără de lucru, nu are nimic de câștigat decât bucuria de a găsi frați care jertfesc la rândul lor", spune ploieșteanul.
Bărbații și brațele lor par să cuprindă toată România. Merg peste tot unde e nevoie de muncă grea, de o repede-lucrare. "Sâmbăta facem tabere în locuri în care ne putem aduna mulți, la mănăstiri. Dar în timpul săptămânii mergem și ajutăm oameni nevoiași, aflați în situații dezastruoase, incendii, inundații. Acum avem la Covasna o tabără de muncă, la București avem frați care îngrijesc de familii sărmane. Aria este foarte largă".
Munca este secretul, dar și soluția la multe probleme ale românilor, însă ne complacem într-o așteptare putredă. Vrem să ne fie bine, nu să facem să ne fie bine. Vrem să avem mâncare, dar mai degrabă primim decât gătim. Avem nevoie de bani, dar nu totdeauna înțelegem că munca e mai valoroasă decât orice investiție șubredă, de la care așteptăm minuni.
"În țara asta, noi ar trebui să trăim mai bine decât nemții, decât japonezii, pentru că avem tot ce ne trebuie. Dar când o să înțelegem că nu putem trăi fără să îl ajutăm pe cel de lângă noi, fără să ne bucurăm că cel de lângă noi are tot ce îi trebuie nu vom reuși să trăim mai bine. Bucuria adevărată, fericirea adevărată vine când rupi de la tine și îl faci pe celălalt fericit. Mulți spun: nu am timp! Dar ce, noi avem timp? Nu se termină niciodată treburile, mai ales când e omul vrednic la casa lui. Dar Dumnezeu îți îndumnezeiește timpul, ți-l face mult mai eficient!", și privind la bucuria celor care roiesc în jurul bisericuței din Mihăileni nu poți să nu îi dai crezare lui Dan Grăjdeanu.
Sunt creștini, sunt octodocși, dar în primul rând sunt oameni. Sunt iubitori de aproapele, doar că ei spun vorba după ce au așezat fapta drept jertfă a iubirii. "Pe lângă ajutor, noi încercăm să creăm o stare de spirit, un caracter frumos în oamenii de lângă noi, De fapt asta e Frăția Ortodoxă, o școală de caractere. Încercăm să formăm un român adevărat, un român demn care să facă totul de boier, din dragoste de frumos. Noi nu avem la biserică să cerșim ceva de la Dumnezeu, noi am venit la Dumnezeu din dragoste pentru El, din dragoste pentru aproapele".
E sâmbătă, trecut de amiază. Clopotele din fața bisericuței umplu valea și oamenii se adună pâlc, înainte de masă. Un susur ușor de rugăciune, apoi cântările străbat locul, într-un Hristos a Înviat către care, cu siguranță, gândul lui Enescu a tânjit de multe ori!
