Teofil Vâlcu s-a născut pe 30 decembrie 1931, în satul Hănești, județul Botoșani. A trăit 62 de ani, stingându-se din viață pe 1 octombrie 1993, la Iași.
A orbit după ce a suferit un atac cerebral pe scenă, dar a continuat să joace chiar și în scaunul cu rotile. A interpretat aproape 300 de roluri în teatru, film și televiziune.
Școala din satul Hănești îi poartă astăzi numele.
Rămâne cel mai cunoscut actor ieșean, după Miluță Gheorghiu. L-a interpretat magistral pe domnitorul Ștefan cel Mare, rol pe care l-a jucat în „Mușatinii”, serial difuzat cu mare succes la televiziunea română în 1972. Născut parcă anume să slujească teatrul și să întruchipeze pe scenă figuri ilustre ale istoriei, Teofil Vâlcu a marcat teatrul românesc prin creații memorabile, meritând pe deplin supranumele de ”voievod al scenei românești”. Se spune chiar că prietenii și colegii de scenă îi spuneau adesea „Măria Ta”.
A debutat pe scena ieșeanâ în anul 1959 și timp de peste trei decenii a interpretat aproape 300 de roluri în teatru, film și televiziune, dintre care multe s-au constituit în memorabile creații actoricești. Teofil Vâlcu și-a dobândit un loc proeminent în panteonul scenei ieșene prin cele peste o sută de roluri interpretate și prin directoratul din anii 1972 – 1979. În 1967, actorul ieșean a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A jucat orb pe scena Teatrului Național din Iași
În februarie 1989, Teofil Vâlcu se afla pe scenă. În ultimul sfert de oră al unui spectacol suferă un atac cerebral şi își pierde vederea. Totuşi, actorul a revenit pe scenă în alte două premiere. A sperat într-o minune, a crezut mereu că îşi va recăpăta văzul și că va învinge boala. Nu s-a întâmplat acest lucru.
A iubit cu patimă teatrul, până în clipa din urmă. De aceea a urcat pe scenă chiar orb fiind, apărând în fața publicului într-un scaun cu rotile. După ce nu a mai jucat, a venit la teatru ca spectator.
„El face parte dintr-o generație deosebită a teatrului românesc, alături de Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru sau Sergiu Tudose! A fost un om deosebit și de o eleganță aparte”, amintea Ioan Holban, fost director al Naționalului ieșean.
Cei care i-au fost în preajmă recunosc că Teofil Vâlcu a fost un adevărat prieten și mentor pentru ei.
„A fost un actor foarte bun, excepțional! În ultimii ani de viață, cu toate că orbise, nea’ Teo, la un spectacol cu Nicolae Scarlat, inspirat din filosofia lui Socrate, a urcat pe scenă și a jucat. Cu adevărat un om care mi-a marcat viața!”, povestea Adi Carauleanu, fostul director artistic al TNI.
Mircea Radu Iacoban povestește clipele dureroase prin care a trecut Teofil Vâlcu, despre operația în urma căreia Teofil Vâlcu a orbit.
„L-am dus pe Teo, cu vechea mea Dacie, la Spitalul din Târgu Mureș, pentru a fi operat de chirurgii neurologi. Optimist incorigibil de felul lui, a tăcut tot drumul. Avea o presimțire. Din nefericire, s-a adeverit. Operația a fost un eșec, iar actorul și-a pierdut vederea. Destin parcă desprins din teatrul antic! A jucat și orb. Părea a fi tot Teo, dar n-avea cum să mai fie el… Nu numai pentru Naționalul ieșean, ci și pentru tot teatrul românesc a fost o pierdere ireparabilă…”, își amintea și Mircea Radu Iacoban.
Distincții
Ordinul „Meritul Cultural” clasa a V-a (6 noiembrie 1967) „cu prilejul împlinirii a 150 ani de la primul spectacol de teatru în limba română la Iași, [...] pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (16 decembrie 1972) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la proclamarea Republicii”
Filmografie
Serenadă pentru etajul XII (1976)
Buzduganul cu trei peceți (1977)
Vlad Țepeș (1979)
Vis de ianuarie (1979)
Rug și flacără (1980)
Misterele Bucureștilor (1983)
Bătălia din umbră (1986)
Cucoana Chirița (1987)
Hanul dintre dealuri (1988)
Chirița în Iași (1988)
Un bulgăre de humă (1990)