Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Vânzându-și toată bogăția, prețul luat l-a împărțit săracilor și celor ce pătimeau prin închisori, nu numai dându-le cele de trebuință, ci chiar slujindu-le cu mâinile sale acelora care fiind răniţi nu mai puteau să aibă grijă de ei înşişi. Anisia fecioara îi vindeca pe unii ca aceștia, ungându-i cu balsamuri şi legându-le rănile și îi încuraja pe cei mâhniți, apoi și pe bolnavii ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa îi ajuta. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe câți afla prin gunoaie, săraci sau bolnavi, îi ajuta. Și grăia întru sine: „Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mângâieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății”. Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui. Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage. Atunci, ostaşul scoţând sabia a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.
