Otilia Sava
Ne-am tarat bara la bara pana am reusit sa iesim de pe Popa Nan; cand am patruns in bulevard, am intrat intr-o mare de masini facute ghem in intersectie. La prima oportunitate, am deschis brusc portiera si l-am invitat pe Sebastian sa-si ia ghiozdanul si sa sara repede pe trotuar, spre scoala. Asa am gandit-o noi. Cum a luat-o el? Cu panica. S-a blocat in mijlocul drumului si nu reusea nici sa inchida portiera, nici sa-si tina ghiozdanul si nici sa faca singurul pas, care-l mai despartea de trotuar. Instinctiv, am coborit de pe locul mortului si l-am ajutat sa treaca vama catre scoala. Am urcat repede inapoi pentru a nu bloca si mai mult intersectia si mi s-a parut ca nu-l mai vad pe langa gardul scolii, unde ar fi trebuit sa ajunga deja.
Am coborat din nou in strada si am inceput sa fug din ce in ce mai disperat, pe masura ce micsorarea distantei nu facea sa ne si intalnim. L-am gasit la etajul doi in scoala, urmandu-si constiincios drumul lui zilnic. Fuga, fuga, la masina inapoi si cand am trantit portiera peste capitolul I, am avut o senzatie suparatoare ca m-am intors de la maraton fara telefon. Mi-am pus poalele in cap, m-am cautat in toate buzunarele si cotloanele masinii, m-am si sunat, dar era deja inchis si in mainile unui nou stapan.
Am realizat instantaneu toate scurticircuitele din programul meu de dimineata, dar am pus in balanta ca puteam sa-l pierd pe fratele cel mai mai mare din trei, si am luat-o cum o fi cazut; in strada. Acum doua seri l-am sarbatorit pe Sebastian, iar unui invitat, care-si lasase masina in fata blocului, ii disparusera subit oglinzile. M-am gandit acum la el si la senzatia pe care o ai cand esti furat. Mi-l si inchipuiam pe mitic luand telefonul in mana si fornaind incantat de norocul care-l lovise de dimineata. La o astfel de patanie, cel mai tare te deranjeaza ca nu ridica cineva telefonul ca sa te sune, dar nu ca la Radio Erevan:
"Buna ziua, sunteti in direct, domnul Popescu! Ce vreti sa ne spuneti?
- Buna ziua! Am venit la radio pentru ca am gasit un portofel cu 15.000 de Euro in el si cu o Carte de identitate pe numele de Ionescu Gheorghe.
- Bravo, domnule Popescu, va felicit! Si ce ati vrea sa transmiteti domnului Ionescu?
- Pai, nimic special!... As dori doar sa sa ii fac o dedicatie muzicala!"
Dupa jumatate de zi petrecuta pe o insula in care toata lumea avea telefon numai eu nu, am ajuns la birou. "Te-a cautat domnul Bogdan"! Nesemnificativ, m-am gandit, asa ca m-am ocupat de operatiuni care urlau, gen un nou sim, un nou telefon etc. "A revenit domnul Bogdan, fac legatura?", fa-o, ca oricum nu poate fi mai rau de atat. "Buna ziua, v-am gasit telefonul, cum pot sa vi-l aduc?" Mi-a cazut fata la propriu. Omul intrase in tot facebook-ul meu, in toate pozele din telefon si in toate filmuletele. Printre ele, unul de la serbarea Sofiei, din care si-a dat seama ca am impartit aceeasi petrecere de Craciun. Copiii nostri erau colegi de gradinita. M-a cautat pe internet, mi-a gasit barlogul si ne-am intalnit.
Imi pare rau ca nu sunt un nabab care sa rasplateasca asemenea gesturi cu greutatea lor in aur. Mi-a aratat telefonul lui de 10 ani si mi-a spus ca nu i-a fost chiar usor sa fie corect. Pentru ca are si el copil de crescut si viata asta este afurisit de grea. Acum nu visez decat sa-i fac un cadou fetitei lui; poate ca o rochita de printesa.
M-a facut praf boieria lui. Saraca soacra mea, chiar le zicea bine: "A fi domn e o-ntamplare. A fi om e lucru mare!".
Si ce ar mai fi de adaugat este ca Bogdan este unul dintre jandarmii care a primit o piatra in figura la evenimentele din PIata Universitatii. Acum are o cicatrice urata langa ochi, pe care si-o cocoloseste singur, cu creme imposibil de scumpe, pentru care Jandarmeria Romana nu are niciodata bani.
Daca mai stiti si alte fapte de bine, ar fi bine sa le impartasim si sa ne creasca tuturor speranta ca societatea noastra se poate insanatosi. Altflel, cu o floare nu se face primavara. Si dupa cum vedem in ultimul timp, nici primavara nu mai avem.
Otilia Sava