Organizatorii evenimentului au fost Uniunea Vatra Românească – filiala Botoşani, Cercul Militar Botoşani, Filiala Botoşani a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi Scut Botoşănean.
Gică Manole este departe de a fi un vorbitor comod, cuminte, complezent sau fals condescendent. Cine îi cunoaşte pasiunea îi iartă patima, cine îi ştie rigurozitatea îi acceptă tresăririle afectuos-naţionaliste. Pentru că, într-un spaţiu românesc tot mai mult atras sub ghilotina corectitudinii politice, într-o Românie aflată sub ameninţarea noului marxism şi a ideologiilor impuse cu forţa (sfidătoare) a legii, Gică Manole nu mai este doar un personaj pitoresc, un dezlănţuit al lumii căreia aparţine. Gică Manole este cel care îşi asumă istoria propriului popor, cel care – în felul său unic – le vorbeşte tinerilor despre ceea ce nu vor mai găsi în cărţile de istorie.
Pe 22 iunie se împlinesc 75 de ani de la celebrul ordin dat de Mareşalul Ion Antonescu: "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul". Ziua despre care ruşii spun şi astăzi că "fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi fără provocare, au atacat paşnica şi liniştita Uniune Sovietică".
Ce a însemnat pentru români ziua de 22 iunie 1941? Cât de importantă este această dată în istoria României? Cât de vinovat este Mareşalul Ion Antonescu şi cine l-a ucis?
Redăm fragmente din prelegerea susţinută de istoricul Gică Manole, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la momentul începerii războiului de reîntregire a neamului:
"Istoria nu se repetă! Dacă ar fi aşa, am repeta epoca lui Alexandru Macedon, epoca lui Decebal, a lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab. Istoria nu se repetă, în derularea sa cosmică are date care nu pot fi identice în evoluţia timpului, deci irepetabile. Dar mă întreb: Ce să facem ca istoria să devină destin?Să nu fim acea magmă mincinoasă! Singura soluţie pentru noi ca să ne păstrăm sentimentul că suntem fiinţă umană, nu o turmă, este să avem conştiinţă. Dacă vrei să îţi păstrezi propria identitate trebuie să ai conştiinţă. Conştiinţa că tu ai avut părinţi, bunici, străbunici şi aparţii unei mari comunităţi. Comunitatea naţională, care trebuie să aibă patrie, care trebuie să aibă onoare, care trebuie să aibă demnitate. Să cunoşti, dacă ai conştiinţă, să cunoşti cum stau lucrurile. Pentru că maeştii manipulatori din umbră mint şi o ţin una şi bună. De exemplu, că Alexandru Ioan Cuza a fost un afemeiat ordinar. Că cel mai fioros asasin şi ordinar, alt afemeiat al istoriei noastre, este Ştefan cel Mare.Eu nu am idoli în istorie, am modele morale, istorice, culturale. Modelele acestea au şi ele umbra lor. Or Ion Antonescu are şi el umbra lui. Dar o viaţă a fost cinstit! Nu a comis nicio agresiune în 1941. Nu a purtat război de agresiune. Războiul lui este războiul României. Când a fost executat, a fost executat în România. La 1 iulie 1946, executat de gardieni. Ultima lui dorinţă a fost să îl împuşte Armata. I-au refuzat-o! Asta e suprema ofensă pe care o aduci unui om care de la 14 ani nu a vut alt gând decât acela de a onora statutul de militar al Armatei Române. A purtat un război în numele României, pentru dezrobirea pământului nostru.
Am certitudinea că, astăzi, a vorbi de Ion Antonescu, a vorbi de Corneliu Zelea Codreanu înseamnă dosar penal şi puşcărie. Treziţi-vă, fraţii mei! Păziţi-vă libertatea! V-aţi născut liberi, trăiţi liberi, muriţi liberi! Nu sunteţţi sluga nimănui. De opt decenii se exercită un dictat ideologic înspăimântător asupra speciei umane. Ce istorie se livrează, asta trebuie să învăţaţi. Eu am scris această carte, "Apocalipsa după Stalin", ca reacţie viscerală la propaganda criminală de decenii întregi a celor care vorbesc doar despre Hitler şi Germania nazistă. Nici un cuvânt despre URSS, Uniunea Sovietică, Stalin sau Hrusciov sau Vladimir Ilici Lenin. Nimeni nu scrie despre aceste agresiuni. Antonescu a fost împuşcat de o adunătură de gardieni pentru că a purtat război în Est. Dar era războiul României, şi România se afla în război cu Uniunea Sovietică încă din 1940. Uniunea Sovietică a agresat România, apropo de ultimatumul din 1940 şi pierderea provinciilor din nord-est. Starea de război a continuat până în 22 iunie 1941. Vreţi să vă spun câte sute de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Române au fost împuşcaţi pe frontiera nouă de către armata sovietică? Agresiunile armatei sovietice erau zilnice. Să vă spun ce nu se poate spune: Protocolul secret dintre Stalin şi Hitler din 1939, la Moscova, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Nouă ni se spunea că Uniunea Sovietică a eliberat Basarabia de sub stăpânirea burgheziei române. Şi românii tăceau. Începeau să aibă carnetul roşu în buzunar.
Trăim astăzi o sălbatică diluare de valoare şi o goană primitivă după reuşita personală. Toate premiile sunt inutile, tot ce faci, dacă e în acord cu axa ta morală, cu structura fiinţei tale, acela este premiul cel mare. Că nu te dedublezi, apropo de Dostoievski şi de fabuloasa lui carte "Însemnări din subterană".
În Alianţă cu armata germană, România a acţionat justificat. A declanşat nu un război de agresiune, ci o reacţie la o agresiune anterioară. Războiul acesta a fost al întregii suflări a poporului român. Şi acum îmi dau lacrimile gândindu-mă la sălbăticia eroică cu care s-a bătut Armata Română peste Nistru. Nu am fost bravi pentru că spun eu. Şi nu am fost bravi întotdeauna. Ne-a răscumpărat ruşinea capitulării din 1940. Am terminat astă-noapte un capitol, Asasinarea lui Armand Călinescu, o afacere tenebroasă. Dacă aţi şti ce este în spatele asasinării lui Armand Călinescu, asasinat din ordinul lui Carol al II-lea şi al lui Moruzov. Cea mai mare ruşine pentru un popor este să îşi abandoneze pământul, iarba, mormintele, mănăstirile, să te retragi! În 1940, non-combatul României a fost comandat de Carol al II-lea, aş spune mai degrabă de Elena Lupescu –Duduia, regina încoronată şi neîncoronată a României Mari.
Cea mai mare tragedie a trăit România în 1940. Sunt momente în istorie în care un popor abandonează, nu se mai poate bate. Braţele cad, fatalitatea, răul, agresiunea au o forţă de izbire colosală. Te doboară. Nu poţi fi erou tot timpul. Vezi Războieni 1476. La 22 iunie 1941 Armata Română, având în spate toată România, a început dezrobirea. Am eliberat Basarabia. Am pierdut vieţi, flăcăi, ofiţeri, soldaţi. Slavă lor! Armata Română a trecut Nistrul. Azi se spune că nu trebuia. La fel zic şi eu. Antonescu trebuia să ştie că el conduce o naţiune liberă, între doi coloşi totalitari, URSS şi Germania. El, ca general, trebuia să ştie că Armata Română nu e pregătită să se bată până la Stalingrad. Trebuia să aibă şi intuiţie politică, că, trecând Nistrul, România este pusă în poziţie de agresoare în faţa întregii planete. Ceea ce nu e confortabil pentru o naţiune mică, vânată, pândită, pe cale de destructurare de câteva decenii bune. Dar eu vă întreb: poţi judeca un om după o faptă? Eu cred că suma faptelor unui om dă sens judecăţii. Antonescu poate fi judecat doar pentru poziţia pe care a avut-o faţă de o anumită minoritate? Dacă toată Europa aceea bântuită de un feroce antisemitism ar fi avut conducători doar ca Mareşalul Antonescu, nu exista niciun lagăr de exterminare, nici de concentrare, nici execuţii în masă, nici camere de gazare. Asta e realitatea. Omul acesta este judecat astăzi, i se pune stigmatul pentru că a spus Stalin că e criminal de război. Paşnica Uniune Sovietică a putut să ne ia Basarabia şi Nordul Bucovinei, a putut să ne deporteze 75.000 de români pe 12-13 iunie 1941, a putut să ne extermine 50.000 de români în Basarabia în anul acela de ocupaţie. Însă atunci când armata română se aliază cu o armată foarte puternică şi îşi ia pământul înapoi eşti criminal de război. A-l face criminal de război pe acest om - care nu e sfânt, dar e un om cinstit, brav şi corect – înseamnă a culpabiliza în întregime statul român şi naţiunea română. Ceea ce, ietaţi-mă, nu cred că poate fi acceptat de nicio fiinţă umană. Aşadar, războiul României în Est, de acum 75 de ani, este justificat, este un război naţional de dezrobire naţională. A greşit, Ion Antonescu nu trebuia să treacă Nistrul, indiferent de raţiunile militare pe care el le ştia şi le-a expus la aşa-zisul proces. El spune că nu voia să accepte ca Germania să îi ofere Basarabia şi Nordul Bucovinei pe degeaba. Dar nu trebuia să ducă armata română la Stalingrad.
În iunie 1941, Armata a IX-a sovietică a fost pusă de Stalin sub comanda lui Gheorghi Jukov. Armata sovietică era concentrată pe Prut şi la Siret, pregătită, pe 6 iulie, să dea atacul nimicitor României şi Germaniei. Toate documentele vorbesc. Nicăieri în istoria lumii nu a existat un plan mai tenebros, premeditat, de a lua cu asalt Europa în 1941. Şi toată lumea vorbeşte doar de Hitler! Aşa spun adepţii discursului corect politic.Toate capetele de acuzare din procesul stalinist de la Bucureşti, din 1946, sunt infirmate, nedovedite: prizonieri trataţi neadecvat, persecuţii rasiale, război de agresiune, distrugerea României, toate sunt minciuni.
Istoria astăzi este un fel de amalgam cretinoid din care dispare cronologia. Eu, tu, el, ea, noi existăm pentru că avem cronologie, suntem parte din timp. Nu poţi să anihilezi cronologia şi să faci un amalgam odios, tematic. Nimeni nu face aşa ceva. Numai noi! Şi o facem cu o plăcere diabolică şi cu o satisfacţie măreaţă.
În 2006 am fost contactat, nu are rost să mai spun de cine. Câţi bani vrei dumneata ca să scrii altceva? Eu am scris un studiu intitulat "De ce nu cred că a existat un holocaust românesc". Există pe internet. Acest studiu mi-a adus multă duşmănie. A venit un domn care m-a întrebat: Cam câţi bani vrei ca să scrii altceva? Nu există mai mare ruşine cu propria ta conştiinţă când vezi că toţi au un preţ. Oare ţara asta e atacată în cele mai intime mecanisme? Toţi au un preţ. Cunosc un individ la Iaşi. El vorbeşte peste tot doar despre cum a practicat genocidul poporul român împotriva domnilor evrei din Evul Mediu şi până azi. Are vilă la marginea Iaşului.... Nu înţeleg. Toţi avem un preţ? Oare chiar totul e de vânzare la noi? Şi sângele, şi mormintele, şi mausoleul, şi istoria, şi identitatea? Cât continuăm aşa? Că murim ca nişte câini!
22 iunie 1941 este începutul unui mare război de reîntregire naţională, drept, justificat de o agresiune barbară a imperiului sovietic. Cei care au luptat cu bravură din Armata Română au luptat pentru că i-a trimis ţara, nu pentru că au vrut ei. Când vorbim de istorie despre ei vorbim. Părinţii noştri. Istoria nu este abstractă. Mareşalul Antonescu nu a fost fascist!".
