Cine l-a vazut alunecand agale pe strazile Botosanilor il pastreaza in spatele privirii pentru totdeauna. Cine l-a cunoscut indeaproape pastreaza in inima lumina si, mai ales, amintirea unui om erudit, o eruditie dublata de o educatie exemplara, care faceau din Dorin Glavan un personaj al vietii sale, dar si al celorlalti deopotriva.
Dorin Glavan s-a nascut pe 14 februarie 1942, la Botosani. A fost un reputat teatrolog, activand zeci de ani ca secretar literar al Teatrului Mihai Eminescu Botosani si, in ultimii ani ai vietii, consilier la Inspectoratul pentru Cultura.
"Jos cu jugul sovietic!"
Ca elev al Liceului Laurian, este arestat pe 24 octombrie 1958, pe cand avea doar 16 ani si opt luni. Dorin Glavan a fost considerat duÅŸman al poporului ÅŸi condamnat mai întâi la moarte, cu întregul lot, apoi la 18 ani de munca silnica pentru crima de uneltire impotriva ordinii sociale.
Mai exact, elev fiind, Dorin Glavan initiase si organizase Asociatia Eliberarii Nationale, sau Asociatia Elevilor Nationalisti, pentru eliberarea României de ciuma sovietică comunistă care cuprinsese Å£ara. Nu au reusit mare lucru, pentru ca Securitatea, extrem de vigilenta, i-a descoperit foarte repede. Intr-o zi, pe cand chiulea de la o ora de sport, a scris cu creta, la gazeta de perete, "Jos cu jugul sovietic", drept raspuns la infierarea gestului unui coleg de clasa, care indraznise sa isi exprime nedumerirea fata de anexarea Basarabiei la URSS. A urmat ancheta la Securitate. I-au dat de gol stampilele de cauciuc folosite la tiparirea manifestelor, gasite intr-o pianina.
Un an mai tarziu a fost anchetat si tatal sau, pentru ca in urma unei perchezitii la domiciliu a fost gasita o decoratie ce-i fusese conferita in timpul razboiului antibolsevic. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, considerandu-se ca era implicat si in actiunile fiului sau. Au fost incarcerati amandoi.
"Aratam caraghios in hainele vargate: uniformele erau rupte, tatii ii ajungeau pantalonii pana la genunchi, vestonul meu avea o maneca lipsa. Ne-am privit si am izbucnit in ras. A fost un ras sanatos, care ne-a ajutat sa plecam cu moralul ridicat pe drumurile ce aveau sa urmeze. Al meu la Jilava, Aiud si Margineni. Al tatii, la Jilava si Gherla", marturisea prin 1997 Dorin Glavan, cu trei ani inainte de a se savarsi din viata, marturisire consemnata de Dumitru Ignat in cartea "Calvarul detinutilor anticomunisti botosaneni - Marturii ale supravietuitorilor", editata de Inspectoratul pentru Cultura al Judetului Botosani).Shakespeare, o lectie "pe viu" si carcera!
In penitenciarul de la Margineni a petrecut sase luni in carcera crunta. "Infiintasem o alta organizatie subversiva. Pusesem la cale si un plan de evadare, numai ca, din pacate, sau poate din fericire, am fost tradati de unul din cei vreo sase membri ai grupului. Singura izbanda a organizatiei au fost cele sase luni de carcera pentru fiecare", marturisea Dorin Glavan.
Într-o zi, pentru a descuraja pe viitor astfel de acÅ£iuni periculoase, gardienii ÅŸi mai-marii acestora au vrut să le dea o lecÅ£ie celorlalÅ£i băieÅ£i din celule. L-au scos pe Dorin Glăvan ÅŸi, pe o masă de ciment, l-au bătut cu funia udă. Åži totuÅŸi, acel copil încă, de 17 ani, nu a scos un sunet!
Constantin Adam îÅŸi aminteÅŸte, despre perioada neagră a destinului lui Dorin Glăvan, mărturisiri venite în momente rare de apropiere sufletească, colegul său fiind extrem de circumspect în a exterioriza astfel de gânduri. "Mi-a mărturisit că în perioada detenÅ£iei a avut "norocul" ÅŸi de o izolare de ÅŸase luni, timp în care a fost singur în celulă ÅŸi nu a schimbat prea multe vorbe decât cu gardianul care-i arunca "teica cu zoaie de mâncare". După vreo două săptămâni de claustrare simÅ£ea că-i plesneÅŸte capul, devenise agitat ÅŸi nervos, situaÅ£ie pe care a constatat-o ÅŸi paznicul. Într-o zi, acesta i-a propus să se gândească la o carte pe care ar vrea s-o citească, câÅŸtigându-ÅŸi acest drept "ca o recompensă că a fost cuminte"! În acel moment ÅŸi-a adus aminte de un volum de Shakespeare ce se găsea în biblioteca Liceului Laurian, foarte gros ÅŸi consistent. Îl ceru. După vreo patru luni îl ÅŸtia aproape pe de rost!".Cei 18 ani de inchisoare au fost, pana la urma, cinci ani, Dorin Glavan fiind eliberat odata cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a detinutilor politici, ce avea sa vina in 1964.
Dupa eliberarea din inchisorile comuniste, Dorin Glavan s-a angajat in Botosani, la o cooperativa mestesugareasca, dupa care a reusit sa gaseasca un post de contabil la IAS Todireni. In 1965 a reusit sa isi termine studiile liceale, intre timp lucrand - un an - ca actor la Teatrul de papusi Vasilache.
Finalizarea liceului i-a deschis drumul spre studii, astfel ca s-a inscris la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti.
Filosoful de la teatru!
Trecutul l-a urmarit, insa, indeaproape. Desi sef de promotie la facultate, Dorin Glavan nu a avut acces la o catedra universitara, dar nici macar in invatamantul preuniversitar: avea dosar de fost detinut politic! Ion Cristoiu a vrut să îl ia la BucureÅŸti, la Scânteia Tineretului, dar Dorin Glavan a refuzat. "Nu, mai bine mă duc la BotoÅŸani. O să găsesc eu ceva de făcut".
In final s-a recalificat, alegand domeniul teatrologiei, care se pare ca i-a adus si cele mai mari satisfactii.
A petrecut cei mai mulÅ£i ani în Teatrul Mihai Eminescu, unde a activat ca secretar literar.
"Era un adevărat specialist, căutat, consultat ÅŸi recunoscut, verdictele lui apreciative fiind de mare valoare, sincere ÅŸi obiective. ÎÅŸi spunea punctul de vedere având criterii în sprijinul susÅ£inerii lui, cu seriozitate ÅŸi direct, fără a folosi ocoliÅŸuri neproductive", îÅŸi aminteÅŸte astăzi Constantin Adam, regizor artistic al Teatrului Mihai Eminescu, cel căruia îi datorează lui Dorin Glăvan intrarea în scena profesionistă de teatru. "Era un bun coleg, cinstit, de încredere, loial, necălcând niciodată deontologia profesională. Era ÅŸarmant, cult ÅŸi tot timpul gata să-ÅŸi pună cunoÅŸtinÅ£ele la dispoziÅ£ia celor care îi cereau ajutorul. Se enerva rar, dar motivat, se supăra ÅŸi mai rar, dar îi trecea repede".
O viaţă, două vieţi, mai multe destine...
Doamna Glăvan îmi zâmbeÅŸte cu bucurie. Mare lucru, iată, că cineva se gândeÅŸte la soÅ£ul ei. Acum câteva zile, nepoÅ£ica cea mică a întrebat-o din senin: Bunica, noi avem vreun erou în familie?
I se luminează chipul de fiecare dată când povesteÅŸte despre Dorin. E mult mai tânără decât m-aÅŸ fi aÅŸteptat ÅŸi nu îmi pot ascunde nedumerirea. Aveam să aflu, peste câteva minute, că era o copilă atunci când s-a căsătorit. Nu regretă nimic din viaÅ£a ce le-a fost dată, lor ÅŸi copiilor lor.
"Ne-am cunoscut când a ieÅŸit din închisoare. Avea 21 de ani, eu aveam 14. Locuiam în aceeaÅŸi curte. După ce a venit ÅŸi-a continuat studiile, pentru a termina liceul, apoi a dat la Facultate. Ne-am căsătorit după primul an de facultate ÅŸi am rămas împreună până la sfârÅŸitul vieÅ£ii lui, care a venit mult prea devreme. A murit la nici 58 de ani - după ce a suferit un atac cerebral - pe 2 ianuarie 2000. Avem doi copii, băiatul este inginer constructor, fata este asistentă medicală", povesteste Doamna Glăvan.
DetenÅ£ia a fost grea, dar nu vorbea niciodată despre el că ar fi vreun erou. În puÅŸcărie s-a îmbolnăvit de hepatită, după ce a mâncat dintr-o farfurie în care a găsit un cap de ÅŸoarece. "El a fost singur la părinÅ£i. Mama lui îi spunea mereu: Ce-ai să faci tu când pleci la facultate, pentru că eÅŸti atât de pretenÅ£ios la mâncare! Åži iaca, bietul de el, ce facultate i se pregătea!".
Percheziţia, o scenă demnă de Oscar!
A fost mereu sub supraveghere, i se atrăgea atenÅ£ia că ar putea oricând să se întoarcă în puÅŸcărie. În 1986, la teatru au venit niÅŸte tovarăşi de la BucureÅŸti. Se făcea un spectacol după un text scris de unul din garda lui CeauÅŸescu. Au venit puhoi ÅŸi securiÅŸtii. În timpul unor discuÅ£ii, Dorin Glăvan, încurajat niÅ£el de o gură de vin, le-a Å£inut o scurtă lecÅ£ie celor care, voalat sau nu, voiau să îl determine să îÅŸi facă autocritica în legătură cu trecutul lui. Nu numai că nu a făcut-o, dar le-a spus tovarăşilor că va veni timpul în care vor trebui să dea socoteală pentru tot ce au făcut comuniÅŸtii ÅŸi CeauÅŸescu.
În 1987, la un an după discuÅ£ia din teatru, un an în care a fost ÅŸi mai atent monitorizat, le-au făcut percheziÅ£ie acasă.
"Eram foarte speriaÅ£i. Dorin avea doi dolari de la niÅŸte bătrâne nemÅ£oaice ce locuiau pe strada Iorga, care se rugaseră de el să îi cumpere pentru că nu aveau ce mânca. Dolarul era ieftin, dar Dorin le dăduse pe ei, de milă, cât nu făceau. Dolarii erau ascunÅŸi în Biblie. Nu era mare lucru, dar dacă îi găseau aveau motiv să îl ridice din nou", isi aminteste Doamna Glavan.
Scena pare desprinsă dintr-un film de Oscar! În apartament locuiau acum cu fiica lor (băiatul era plecat la facultate) ÅŸi cu tatăl lui Dorin Glăvan, aflat pe patul de moarte, foarte bolnav, el însuÅŸi fost deÅ£inut politic. La uşă, securiÅŸtii îÅŸi dezbracă tacticos hainele, pregătiÅ£i să devasteze vieÅ£ile celor care credeau că nu mai au nimic de devastat. Dorin Glăvan le iese înainte ÅŸi îi roagă ÅŸoptit: "Vă rog frumos, tata e pe moarte! AÅŸ vrea să nu ÅŸtie cine sunteÅ£i, o să le spun că au venit niÅŸte scriitori!". Cei doi sunt de acord, parcă încep să creadă ei înÅŸiÅŸi că sunt ceea ce li se spusese. Bătrânul tată îi strecoară printre uÅŸi fiului său, destul de tare cât să audă ÅŸi musafirii: "Vezi, dacă tot sunt scriitori, spune-le ÅŸi despre cum am pătimit noi în puÅŸcărie!".
"Nu am văzut niciodată o casă mai devastată ca a noastră atunci! Ne-au scormonit tot. Priveam cu groază spre bibliotecă, unde nu ajunseseră, ÅŸi unde aveam Biblia cu cei doi dolari. Åži atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Pe uşă a intrat fiica noastră, venea de la ÅŸcoală. Imediat ce a văzut casa, s-a dus întins la Dorin ÅŸi a început să facă o scenă: Tată, ce e în casa asta! Ce e cu dezordinea asta, când ÅŸtii cât se chinuieÅŸte mama, chiar nu ai un pic de respect pentru ea! Striga, ÅŸi noi stateam înmărmuriÅ£i. SecuriÅŸtii au privit unul spre altul ÅŸi, mai de voie, mai de nevoie, au spus: Apăi, noi plecăm, vedem că domniÅŸoara e foarte supărată, o să venim noi altădată. Imediat ce au ieÅŸit, Dorin a luat-o pe fiica noastră în bucătărie. Tremurau amândoi. Tu ÅŸtii cine erau ăştia?! Da, tată, ÅŸtiu. Sunt securiÅŸti. De unde ÅŸtii?! Am văzut, de cum am intrat, hainele de piele atârnate în curier".
Fata, de 17 ani, avea aceeaÅŸi vârstă la care tatăl ei, tot elev, fusse arestat. Peste doi ani, avea să plece înflăcărată BucureÅŸti, la RevoluÅ£ie, sperând că regimul care i-a măcinat familia va fi distrus. Åži tatăl ei a avut aceleaÅŸi sfinte aÅŸteptări. A crezut foarte mult în momentul RevoluÅ£iei, dar a coborât repede cu picioarele pe pământ. "Nu se schimbă nimic. A venit eÅŸalonul doi", spunea Dorin Glăvan la câÅ£iva ani de la mirificul ÅŸi tragicul an 1989.
Au fost convinÅŸi ca, la percheziÅ£ie, securiÅŸtii le-au montat ÅŸi microfoanele de urmărire. "De atunci aveam mereu grijă ce vorbim în casă, iar Dorin a început să facă ordine în scrisori, să distrugă orice le-ar fi dat comuniÅŸtilor motiv să îl aresteze".
Asta nu l-a făcut, însă, să lase garda jos, să cadă în extrema umilinţă în care trăiau cei mai mulÅ£i dintre români. Accepta realitatea fără ca prezentul să îi impună o poziÅ£ie nedemnă a umerilor. Dimpotrivă! Salvarea lui venea, însă, din talentul excepÅ£ional de a-ÅŸi dezarma urmăritorii.
Epoca-lumină fără lumină!
În anul 1989, cu puÅ£in înainte de căderea comunismului, Constantin Adam îÅŸi aminteÅŸte una dintre ÅŸedinÅ£ele de învăţământ politic obligatoriu, la care erau obligaÅ£i să asiste.
"În timpul unei astfel de întâlniri, când tovarăşul de la partid ne vorbea despre "epoca de aur" ÅŸi "noile aventuri ale celor mai iubiÅ£i fii ai poporului", energia electrică s-a întrerupt, becurile s-au stins ÅŸi, prin întuneric, în primele câteva clipe de stupoare, s-a auzit vocea lui Dorin Glăvan lăudând batjocoritor, cum numai el ÅŸtia s-o facă fără a-ÅŸi atrage eventuale ostracizări: epoca lumină (fără lumină) ÅŸi binefacerile ei comuniste!", ne mărturiseÅŸte astăzi Constantin Adam.
Cu toate acestea, Dorin Glăvan evita discuÅ£iile îndelungi sau ieÅŸirile publice care să îl expună inutil. A continuat să trăiască discret în oraÅŸul plin de oameni, să accepte că lupta pe care a purtat-o în tinereÅ£e poate să-i fi fost ÅŸi în zadar. Nu s-a înclinat, însă, niciodată în faÅ£a noilor ocupanÅ£i. Când a înÅ£eles că noua Românie e veche, când a simÅ£it că tinerii calcă niÅ£el nepăsători pe pământul încă neuscat de lacrimile martirilor din puÅŸcăriile comuniste, Dorin Glăvan s-a hotărât să moară puÅ£in...
O cometă atipică: Dorin Glăvan!
"Dorin Glăvan mi-a rămas în memorie ÅŸi în suflet ca o fiinţă unică ce împletea magic umanul cu Universul, conÅ£inând ca ÅŸi în artă un "sincretism" al culturii, al moralei eticii, filosofiei, al artei conversaÅ£iei aduse pe culmile elocinÅ£ei. Era fascinant de inteligent ÅŸi propovăduia altruismul. Acum ar trebui să privim spre cer o cometă atipică: Dorin Glăvan", ne spune despre eroul nostru aproape uitat un alt coleg de teatru, actorul Marius Rogojinschi.
Povestea nu se opreÅŸte aici. Dorin Glăvan este istoria noastră, este istoria BotoÅŸanilor ÅŸi a ţării pe care el a iubit-o ÅŸi pentru care s-a jertfit. Un om despre care trebuie să mărturisim nu pentru a face din el un erou, ci pentru a învăţa că viaÅ£a fără libertate nu este trăire, ci simplă trecere spre moarte, cădere în dulcea ÅŸi amăgitoarea ataraxie!
(Åžtiri BotoÅŸani, 25 ianuarie 2014)
