Avva Iulian Lazăr s-a născut pe 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, judeţul Botoşani, cu numele de botez Ioan. Părinții - Ilie și Elisabeta -, oameni simpli și credincioși, nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viață monahală.
Pe când avea 20 de ani, Ioan Lazăr a ajuns în Mănăstirea Sihăstria, iar peste încă 10 ani, în 1956, era hirotonit diacon și apoi preot. La 50 de ani a pornnit spre Sfântul Munte, ajungând, în 1981, la Schitul Prodromu.
Tip de 42 de ani - din 1981 și până a trecut la Domnul, pe 10 martie 2023 – Avva Iulian Lazăr a fost Duhovnicul românilor din Athos, fiind căutat neîncetat de sufletele în nevoință.
Mulți monahi români, dintre ei și botoșăneni, dar și mireni care ajungeau în Athos, își găseau în Avva Iulian de la Prodromu duhovnicul plin de dragoste, de care are nevoie orice suflet mergător spre Împărăție.
Nu a uitat niciodată pământul natal al Voronei.
"M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km, în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire", spunea Părintele Iulian într-un interviu.
”Câtă smerenie putea să aibă acest călugăr nonagenar!”
Părintele Teodor Ciurariu este unul dintre botoșănenii care l-au cunoscut pe Părintele Iulian Lazăr.
Părintele Teodor își amintește emoția pe care a simțit-o când, săvârșind Sfântul Maslu la Sfântul Munte, sub epitrahilul său îngenunchea însuși Părintele Iulian Prodromitul.
”Îmi aduc aminte că deseori, când săvârșeam Sfântul Maslu aici, Părintele Iulian Lazăr stătea sub epitrahilul meu, el fiind cam bolnăvior în ultimii ani și desigur bătrânețea își lua obolul. Câtă emoție să-l ai sub epitrahil pe acest ”uriaș" al spiritualității românești contemporane! Ziua îl vizităm eu pentru spovedanie și sfat duhovnicesc și stăteam sub epitrahilul lui, iar noaptea la rugăciune se inversau rolurile. Câtă smerenie putea să aibă acest călugăr nonagenar!”, mărturisește Pr. Teodor Ciurariu.