Nimic mai zguduitor decat durerea aproapelui, dar atat de aproape ca ti-ar putea atinge mainile. Ar putea! Dar nu o va face niciodata. Pentru ca asteapta mana ta, ca un consemn al inimii, ca o binecuvantare a suferintei.
Zguduitor cum te impresioneaza durerea. Cu conditia sa fie durerea trupului, sa vezi zvarcolirea, lacrimile, neputinta. Exista, insa, suferinta celor bolnavi mintal, care nu se manifesta la fel, care cer ajutor in alt mod, dar de ce oare acea durere sperie, nu trezeste compatimirea, nu ridica mana pentru a mangaia, nu gaseste privirea pentru a sustine?
Bolile mintale au avut dintotdeauna o mistica a lor, o necunoscuta a sufletului, asa cum, de altfel, erau privite inca din antichitate. Si nu degeaba schizofrenia e o componenta a doua cuvinte grecesti, skhizo-a imparti si phren-spirit, fiind o boala mintala cronica caracterizata prin destramarea progresiva a functiilor psihice, ce duce la pierderea contactului cu realitatea, si apare in perioada adolescentei, evoluand continuu sau cu intreruperi.
Este o boala la fel ca oricare alta si se trateaza ca oricare alta boala, asa cum diabetul are tratament strict sau trebuie sa faci dializa o viata intreaga
, spune psihologul Mirela Sutic, de la Spitalul de Psihiatrie Botosani.
Insa, lesne de inteles, impactul pe care il are aparitia unei astfel de maladii este nimicitor pentru familie. Si, nu de putine ori, familia cu pricina capata un stigmat cu care va convietui mai departe.
Ioana V. este mama Alinei, o fata care ar fi putut atrage invidia frumoasa a nenumarate mame, o fata de o inteligenta sclipitoare, o combinatie de geniu si inocenta adolescentina. Mereu am fost multumiti de ea, a fost foarte linistita, un copil cum si-ar fi dorit orice mama
, un copil iubit, dorit si acceptat cu toate manifestarile lui. Pentru ca acum, la debutul bolii, familia intelege ca Alina era, e adevarat, prea cuminte, prea interiorizata, mult prea sensibila pentru societatea care ne are.
Si totusi, nimeni nu stie cu siguranta ce anume poate declansa schizofrenia, desi sunt nesfarsite tratate si liste intregi cu posibile cauze: factori genetici, biochimici (cateva substante aflate in creier pot fi responsabile de aceasta boala, intre care cea numita dopamina), relatiile de familie, mediul sau utilizarea drogurilor, in cazurile extreme.
Dar si obiceiurile nocive sau alimentatia neechilibrata in prima parte a vietii sau infectii banale ale mamei in primul trimestru de sarcina, ce trec aproape neobservate, pot duce la aceasta boala. Insa se cunosc cu siguranta simptomele ce apar inca de la inceput, si anume tulburari ale afectivitatii, ale gandirii sau comportamentului, pierderea capacitatii de adaptare sociala, oboseala, obsesii si fobii, pierderea contactului cu realitatea.
La fel cum este foarte adevarat ca o persoana predispusa la schizofrenie poate trai toata viata normal, dupa cum se poate ca, la aparitia unui factor favorizant, un soc puternic, un stres sau un consum psihic exagerat poate declansa aproape iremedial boala.
Nu am inteles de la inceput ce se intampla
, povesteste mama unui baiat care de aproape patru ani traieste viata dupa alte coordonate decat cele lumesti, normale.
Am fost mandra de copilul meu, dar am fost mereu pe capul lui, i-am povestit cum am muncit eu pentru a ajunge unde sunt si cat de constient trebuie sa fie ca trebuie sa munceasca, sa invete, era un copil numai de zece, se straduia foarte mult
.
Acum?
Acum cunosc toti doctorii din Romania si toate tratamentele la nivel mondial. Am 50 de ani si studiez pe Internet tot ce apare. Stiu toate slujbele care ajuta, merg la toti preotii vestiti din tara
, povesteste mama, impacata cu ea insasi.
Nu vrea sa interneze baiatul intr-o clinica, pentru ca vrea ca acesta sa invete mai departe, sa traiasca in societate, sa faca fata rigorilor acesteia. Insa tratamentul este zilnic si foarte strict.
Multi parinti isi dedica viata acestor copii, care apoi ajung adulti, parintii imbatranesc si devin tot mai ingrijorati de soarta copiilor ce vor ramane singuri. De aceea este vital ca acesti oameni sa invete sa fie independenti, sa cunoasca societatea si normele de trai zilnice
, spun psihologii.
Cea mai dificila treapta pe care o are de trecut un bolnav mintal este stigmatul societatii. De aici, nu e decat un pas pana la caderea definitiva, fiecare dintre ei fiind de o sensibilitate fantastica. Sunt oameni care necesita o supraveghere permanenta, de multe ori fiind vorba de o persoana fara discernamant, imprevizibila, care nu trebuie contrazisa cu duritate, dar care are nevoie acuta de incurajare si de apreciere.
Exista astazi tratamente moderne, se poate trai absolut normal cu aceste boli mintale, cu conditia ca societatea sa isi schimbe mentalitatea cu privire la ei si sa ii accepte
, mai spun specialistii.
Asa se face ca in ultima vreme se produce pe plan mondial un paradox: se aloca fonduri imense pentru programe de socializare a bolnavilor mintali, de introducere a acestora in societatea plina de prejudecati si temeri.
Paradoxul, de fapt, este acesta: societatea are nevoie de tratamente speciale, de eforturi uriase pentru a se trezi, este tratata ca un bolnav, tocmai din cauza intolerantei desi, iata, toleranta o putem invata chiar de la ei.
Asadar, nimic mai zguduitor decat durerea aproapelui, dar atat de aproape ca ti-ar putea atinge mainile. Ar putea! Dar nu o va face niciodata.
Pentru ca asteapta mana ta, ca un consemn al inimii, ca o binecuvantare a suferintei.
