Mobilizare fără precedent a botoșănenilor pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului

Botoșănenii s-au mobilizat pentru a oferi ajutor cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului, organizându-se în grupuri de voluntari pe Facebook. Mai multe companii, firme, asociații și personalități publice și-au oferit deschiderea de a acorda sprijin.

Numeroși locuitori ai municipiului Botoșani au anunțat punerea la dispoziție a unor imobile pe care le dețin, în scopul găzduirii refugiaților. Printre aceștia se include Carmen Solomonescu, managerul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de lactate din țară. În grupul de Facebook „Botosani hosts Ukrainian refugees”, care numără peste 1400 de membri, sunt tot mai multe postări ale oamenilor care sunt dispuși să doneze alimente, haine, să ofere adăpost și asistență.

Centrul de agrement „Codrii de Aramă” poate găzdui, în condiții normale, 130 de persoane. Sunt pregătite camere cu 2 și 4 locuri, dotate cu mobilier modern, grup sanitar propriu și televizor. Există și o sală de mese cu 350 locuri și o bucătărie perfect funcțională.

Implicare directă în ajutorarea refugiaților

Șapte voluntari din cadrul Asociației „Grup Civic” au ajuns, vineri, în punctul de trecere a frontierei cu alimente, apă și materiale dezinfectante, pe care le-au oferit familiilor izgonite de război. Au fost împărțite circa 700 de pachete alimentare, conținând sandwich-uri și preparate donate de agenți economici din Botoșani. Pentru copii au fost pregătite fructe, dulciuri și băuturi calde.

„Am văzut foarte multe femei cu copii în brațe sau în căruț, multe lacrimi, multă suferință. Este o situație dramatică și nu putem rămâne indiferenți. Era un trafic infernal. Dar asta cred că a fost cea mai de suflet activitate a noastră de până acum. În toți acești ani de când mă implic în campanii umanitare, nu am trăit ceea ce am trăit astăzi. Și a fost extraordinar să văd atâția oameni mobilizați să ajute. Printre lacrimile refugiaților, care sunt vizibil chinuiți și pierduți, s-a putut simți totuși speranță și omenie”, a relatat vineri Daniel Câșlariu, liderul „Grupului Civic”.

Voluntarii asociației merg și sâmbătă la Vama Siret pentru a acorda ajutor.

Organizația de Tineret Național Liberal din Botoșani a anunțat că oferă transport gratuit din Vama Siret până în Botoșani sau Suceava cetățenilor ucraineni care au nevoie.

IȘJ recrutează vorbitori de limbă ucraineană pentru constituirea unui grup de sprijin

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) recrutează vorbitori de limbă ucraineană în vederea înființării unui grup de sprijin, care să acorde asistență imigranților, a anunțat inspectorul școlar general Ada Macovei.

„Rog toți vorbitorii de limba ucraineană, cadre didactice sau de alte profesii, să mă anunțe, dacă sunt dispuși să facă parte dintr-un grup de sprijin, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în perioada următoare, sub coordonarea celorlalte instituții abilitate. Concret, persoanele care doresc să ajute vor participa la o instruire, vor fi înregistrați ca voluntari la nivel județean și vor răspunde la telefon, pentru a asigura asistență, cetățenilor care nu vorbesc limba română, dar se află în tranzit în județul nostru, ori solicită sprijin. Fiecare dintre noi poate ajuta cumva!”, a scris Ada Macovei pe Facebook.

Sediul Pro România devine centru de colectare de bunuri pentru refugiații ucraineni

Sediul filialei PRO România din Botoșani este transformat în centru de colectare de bunuri pentru refugiații ucraineni, a anunțat coordonatorul organizației politice, Mihaela Huncă.

Potrivit acesteia, donatorii pot ajuta cu pături, alimente neperisabile, produse de igienă personală, care vor fi ulterior oferite refugiaților.

„PRO România își exprimă solidaritatea cu cetățenii ucraineni forțați să fugă din calea unui război declanșat fără nici o justificare. Ca urmare a situației dramatice în care se află mii de cetățeni ucraineni care și-au părăsit locuințele și tara din cauza bombardamentelor, PRO Romania a decis în această dimineață la nivel național, la propunerea  europarlamentarului Corina Crețu,  să  se organizeze centre județene și locale de colectare de bunuri atât de necesare oamenilor care au venit în România și care continuă să sosească”, a scris Mihaela Huncă pe Facebook.

Centrul de colectare este situat pe strada Ion Pillat nr. 9 din municipiul Botoșani.

Autoritățile ajung din urmă societatea civilă

Prefectul județului Botoșani a dat asigurări că autoritățile sunt pregătite să intervină în sprijinul cetățenilor ucraineni aflați în tranzitarea teritoriului.

„Nu avem de ce să ne îngrijorăm. Situația este sub control, este monitorizată direct de mine împreună cu toate structurile de securitate. Suntem pregătiți să gestionăm situația, în coordonare și în legătură directă cu instituțiile de securitate. Am fost personal ieri (n.r.: joi) în mai multe locații unde s-ar putea ridica aceste tabere de refugiați. Locații care au utilități, încălzire, dușuri, tot ce este nevoie pentru aceste situații”, a afirmat prefectul Sorin Cornilă.

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat, vineri seară, înființarea unui grup de lucru la nivel central și a mai multor celule în zonele de nord și nord-est ale țării, pentru a coordona ajutorul dat cetățenilor ucraineni care se refugiază în România.

„În vederea organizării eficiente și unitare a întregii misiuni umanitare, în cadrul ședinței de astăzi s-a decis înființarea unui Grup de lucru, la nivel central, dar și a mai multor celule de lucru la nivel teritorial, în zonele aflate în proximitatea punctelor strategice aflate în Nordul și Nord-Estul țării noastre care, în mod integrat vor colabora în scopul alocării eficiente și rapide a resurselor necesare donate sau aflate în rezervele statului persoanelor cu statutul de refugiat/strămutat pe teritoriul țări.

În acest sens, punctele de sprijin teritoriale vor evalua nevoile concrete și vor fi în permanent contact cu grupul de lucru realizat la nivel central, însărcinat cu responsabilitatea de a coordona întreaga activitate”, a transmis DSU.

Instituția mai precizează că orice persoană fizică, juridică, organizație care dorește să sprijine această acțiune umanitară să trimită un e-mail la adresa: umanitar.dsu@mai.gov.ro.

Ministrul Muncii: Ucrainenii care vor să muncească în România nu au nevoie de aviz de angajare timp de 9 luni

Cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de 9 luni dintr-un an calendaristic, a transmis, vineri, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, pe Facebook.

„Ca urmare a întrebărilor apărute în spațiul public în contextul conflictului din Ucraina, precizez că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de 9 luni dintr-un an calendaristic, potrivit OUG 25/2014”, a menționat Budăi.

El a adăugat că în cazul cetățenilor ucraineni care sunt angajați cu contract cu normă întreagă li se prelungește dreptul la ședere temporară în România.

„Cetățenilor Ucrainei, intrați în România în scopul încadrării în muncă, li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, din care rezultă că salariul este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, a precizat ministrul Muncii.

Marius Budăi a subliniat că prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă cetățenii Ucrainei prezintă următoarele documente: contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă; dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe toată perioada șederii acordată anterior.

 

Spune-ne opinia ta