Electricienii din Botoșani s-au mobilizat și au plecat la Broșteni! ”Oamenii de acolo de asta au nevoie!” (Foto)

Echipa de la Botoșani a fost prezentă zilele trecute la Broșteni, unde a intervenit activ în urma dezastrului care a afectat localitatea suceveană.

”În astfel de momente grele, solidaritatea, curajul și profesionalismul fac diferența, iar oamenii noștri au demonstrat, încă o dată, că se pot ridica la înălțimea oricărei provocări”, au transmis cei din echipa Donaris Electric SRL din Botoșani.

Electricienii au dat dovadă de dedicare, promptitudine și empatie. ”V-ați pus pe voi pe locul doi pentru a-i ajuta pe alții – și asta spune totul despre caracterul vostru”, le-au transmis reprezentanții firmei botoșănene celor care au sărit în sprijinul năpăstuiților.

 



Cei de la Donaris Electric și-au exprimat, de asemenea, ”întreaga susținere și compasiune pentru locuitorii comunei Broșteni. Suntem alături de voi și ne dorim ca lucrurile să revină cât mai curând la normal. Vom continua să fim prezenți și să ajutăm ori de câte ori este nevoie”.

Este nevoie de implicare, de multă susținere materială și umană. ”Am contribuit mult la Btoșteni, oamenii de acolo de asta au nevoie, nu este lipsă de mâncare, este lipsă de locuințe, totul e făcut ravagii”, ne-a transmis Bogdan.

Donaris Electric este o companie înființată în anul 2005 în Botoșani și activează în domeniul instalațiilor electrice. Firma execută lucrări de instalații electrice, întreținere și reparații instalații electrice.



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...