(P) Rochii albe pentru o nuntă cu bani puțini

Nunțile sunt evenimente destul de costisitoare. Atât ca mireasă, nașă, domnișoară de onoare sau simplă invitată, ar trebui să ai în vedere faptul că ai nevoie de un buget destul de generos pentru pregătiri, inclusiv în ceea ce privește vestimentația.

Ca mireasă, dress code-ul tău principal este rochia albă, dar în aceeași situație poți fi și dacă mirii au decis să impună invitaților o tematică care are în centrul atenției costumele și rochii albe. Deși e inedit să participi la o nuntă în care toată lumea poartă alb și nu doar mireasa, așa cum suntem învățați de tradiție, deseori s-a dovedit că aceste evenimente capătă o notă mai prietenoasă, intimă, mai frumoasă în ansamblu.

Indiferent de situația în care te afli, de tipul rochiei albe și care sunt motivele pentru care ești astăzi aici, hai să descoperi câteva modele de rochii și idei de stilizare care ți-ar putea fi de folos.

Ce condiții trebuie să îndeplinească rochia albă perfectă?

Afirmația "cea mai bună rochie albă" este una destul de generică. Fiecare femeie este diferită având propriile gusturi și nevoi când vine vorba de modă. Așadar, nu există o singură rochie care va încânta pe oricine dar în mod cert se va găsi cel puțin o opțiune care să fie pe placul fiecărei femei în parte.

Ceea ce știm cu siguranță este că rochia perfectă nu ar trebui să arate ieftin, mai ales dacă vorbim de un eveniment atât de special precum o nuntă, la care trebuie să ai o anumită prestanță. Rochiile JojoFashion sunt o opțiune demnă de luat în considerare în acest caz, fiind deosebite dar și accesibile.
O rochie ieftină, pe care să dai doar câteva sute de lei maxim, va fi o alternativă excelentă când vorbim de o nuntă organizată cu un buget redus. În plus, la aceasta vor fi multe alte lucruri cu adevărat importante - de la fotograf, la cameraman, invitații, locație etc. care îți vor scoate suficienți bani din buzunar.

O astfel de rochie accesibilă nu înseamnă că nu te poate aranja cum se cuvine pentru ziua cea mare ori că vei fi mai puțin specială ca cele care își permit sau își doresc să cheltuiască mii de lei sau euro. JojoFashion îți pune la dispoziție modele absolut superbe pentru cununia civilă, biserică și petrecerea de după, ușor de asociat cu orice tematică a nunții.

La final, vei ști că ai ales cea mai spectaculoasă și potrivită rochie în momentul în care te vei simți deosebită în ea, confortabilă, încrezătoare, mai ales dacă aceasta ajunge să te impresioneze până la lacrimi. Toate aceste senzații pot fi experimentate ușor și cu ajutorul unor rochii albe (https://www.jojofashion.ro/Rochii/rochii-albe) la preț mic.

Există limitări în ceea ce privește alegerea unei rochii albe ieftine pentru o nuntă cu bani puțini?

Pe lângă aspectele deja menționate, nu există constrângeri speciale referitoare la alegerea rochiei de mireasă. Într-adevăr, poate ai auzit deja că există rochii de mireasă consacrate cu diferite stiluri: tip sirenă, prințesă, A-line sau care se mulează după linia corpului etc. Toate aceste stiluri le vei regăsi într-o mare măsură și la alte rochii albe de petrecere, respectiv rochii albe de ocazie.

Singurul lucru care-ți rămâne de luat în vedere e cunoașterea propriului corp, ca să poți alege o rochie capabilă să te pună ușor în valoare. Asigură-te și că materialul este comod ca să te poți mișca în voie, mai ales dacă petrecerea va fi una de durată, dar și adecvat sezonului. Rochiile fluide din materiale ușoare sunt preferate îndeosebi vara, în timp ce modelele confecționate din multe straturi de materiale pline, dense, asigură mai mult confort în sezonul rece.

În concluzie, tu ești cea care decide ce rochie îți place mai mult din toate punctele de vedere și cu care te vezi negreșit pășind către altar, chiar dacă nu costă o avere.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănenii vor plăti mai mult pentru biletele de tren: Vezi noile tarife!

Monday, 2 December 2024

CFR Călători va opera zilnic, în medie, 1.100 de trenuri din decembrie 2024 și până în decembrie 2025. Potrivit informaţiilor transmise de către Autoritatea pentru Reformă ...

AJOFM Botoșani: Sute de joburi pentru calificați cu studii medii, vezi LISTA completă!

Monday, 2 December 2024

Pe nivel de studii și calificare, acestea sunt repartizate astfel: pentru candidații cu studii superioare – 29, iar pentru cei cu studii medii – 421. Pentru 369  locuri de muncă se...

Primul tur al alegerilor prezidențiale, VALIDAT de Curtea Constituțională!

Monday, 2 December 2024

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost validat, iar turul al doilea va fi între Călin Georgescu și Elena Lasconi, în 8 decembrie, a decis luni seară Curtea Constituțională, ca...