(P) Marea Degustare de la Iași sau atunci când visele devin realitate

Atunci când idealurile devin realitate avem un sentiment incredibil de împlinire și satisfacție. Este cu atât mai valoros atunci când acestea se referă la o industrie sau la un domeniu de care suntem pasionați.
Astfel, a luat ființă concursul de degustare Marea Degustare de la Iași.

Asemenea inițiative sunt importante pentru dezvoltarea unei industrii durabile și competitive și sunt un exemplu de ceea ce poate fi realizat prin angajament și implicare.

„O parte din ceea ce mi-am dorit pentru industria HoReCa începe să prindă contur. De la an la an, mai bine organizat și documentat. Trăim cu măsură dar tindem spre calitatea absolută. Cu cât ne dedicăm mai mult pentru a atinge standarde ridicate, cu atât vom fi mai bine pregătiți să facem față competiției și să oferim clienților o experiență satisfăcătoare.
Proiectul gândit și pus în practică împreună cu prietenul Daniel Vranescu crește de la an la an. Exuberanța, experiența, pasiunea și dragostea pentru tot ce e bun și valoros, au stat și vor sta la baza promovării unor astfel de concursuri sau, mai bine zis, provocări. Eu aș fi numit evenimentul MAREA PROVOCARE DE LA IAȘI
” menționează Daniel HAIDARLI, Director de Concurs și Manager Artech DRINK - Artech Wine (sponsor al evenimentului).

De ce acest concurs?

În general, concursurile de degustare sunt o modalitate excelentă de a promova și de a încuraja o cultură a vinului dar și o sursă excelentă de informații.
Marea Degustare de la Iași a urmărit crearea unor oportunități de dezvoltare profesională și personală pentru cei implicați în industria HoReCa și nu numai.

Daniel HAIDARLI: „Am avut ocazia să intru în foarte multe unitati HoReCa, să particip la expoziții, concursuri, prezentări, degustări mai mult sau mai puțin reusite și să constat că foarte mulți colegi nu aplică in practică ceea ce au învățat sau ceea ce ar fi trebuit să învețe în școlile absolvite. Frica de nou, lipsa de interes, a pasiunii, obiectivele personale (mită, comision de tip taxă de dop) pentru a promova diverse produse modice din punct de vedere calitativ, interesul scăzut pentru specializare, pentru informare, neimplicarea în cunoașterea valorilor și a noutăților, sunt o parte dintre aspectele dureroase care nu duc la nimic bun în domeniul ospitalității. ”

Ediția a patra a concursului Marea Degustare de la Iași a avut loc în zilele de 27 și 28 aprilie a acestui an.
Organizatorii au reușit să adune laolalta un număr impresionant de sommelieri, cu o vastă experiență în industria vinurilor și oameni din industria HoReCa și au oferit totodată oportunitatea de a descoperi gusturi și arome noi, de a învăța din experiența altora și de a împărtăși cunoștințele lor cu alți membri ai comunității din care fac parte.

Vinurile competiției au fost de proveniență din toate zonele țării, dar au fost introduse și soiuri internaționale.
Sticlele au fost deschise de către juriul organizator într-o sală diferită de sala de concurs. Conținutul fiecărei sticle a fost vărsat în decanter, pentru a garanta omogenitatea vinului, urmând ca fiecare decanter să fie predat somelierului de serviciu, evitându-se astfel recunoașterea băuturii după forma sticlei.


 

Cei care au fost înscriși în competiție au avut posibilitatea participării atât la etapa pe echipe, cât și la etapa individuală.
Câștigătorii primului loc ai etapei pe echipe au primit vinuri în valoare de 2023 EURO, cei de pe locul doi vinuri în valoare de 2023 RON, iar cei de pe locul trei vinuri în valoare de 1023 RON.

Premiile de la individual au constat în vinuri în valoare de 1023 EURO pentru premiul întâi, alături de un premiu în valoare de 1000 de EURO (excursie pentru 2 persoane în Toscana), vinuri în valoare de 1023 RON pentru locul doi și vinuri în valoare de 123 EURO pentru cel de-al treilea.


Talentul, pregătirea și cunoștințele despre vinuri au facut diferența în ceea ce privește succesul participanților, însă, din rândul câștigătorilor au fost cei care participă în mod constant la astfel de evenimente.
„Prezența regulată poate oferi oportunități de învățare de la alți competitori, de la cei care jurizează dar și o înțelegere mai mare a ceea ce este necesar pentru a recunoaște aromele și notele specifice ale diferitelor tipuri de vinuri. Cred că unul dintre cele mai mari regrete ale mele este acela că nici în acest an nu am avut participanți din Botoșani și îmi doresc ca în edițiile următoare să putem oferi cel puțin două echipe și două, trei persoane care să ne reprezinte la etapa individuală” Daniel HAIDARLI, manager Artech DRINK – Artech Wine

În ceea ce privește surprizele mai puțin plăcute, Daniel HAIDARLI vorbește despre superficialitatea caracteristică unor competitori, despre confuzii legate de soiurile vinurilor, D.O.C.-urilor: „Am observat că foarte mulți sommelieri și agenți de vânzări nu au reușit să-și recunoască băuturile din portofoliul propriu.”

Cu o organizare atentă și transparentă, aceste concursuri și degustări pot fi un adevărat succes și pot contribui la creșterea interesului pentru lumea fascinantă a vinului, iar pentru cei implicați în industria HoReCa transferul de cunoștințe și abilități ar putea avea un impact considerabil asupra serviciilor oferite consumatorilor finali.

Pentru edițiile viitoare ale competiției, organizatorii vor introduce centralizarea informațiilor pe dispozitive smart (tabletă) reducând posibilitatea de erori umane și permițând o analiză mai rapidă și mai precisă a datelor colectate.

„Marea Degustare de la Iași reușește să producă schimbări pozitive în comunitatea de profesioniști și amatori pasionați de vinuri, să aducă lucruri noi, să-i diferențieze pe cei care participă de cei care nu frecventează acest gen de evenimente, să introducă reguli și să promoveze calitatea”, a mai precizat Daniel HAIDARLI, Director de Concurs.

O parte dintre organizatorii și câștigătorii concursului Marea Degustare de la Iași sunt invitați să împărtășească din experiența lor în cadrul unui eveniment unic în Botoșani. Artech DRINK – Artech Wine Evenimente Artech Wine din Botoșani, cu sprijinul Asociației Somelierilor din România, adaugă Botoșaniul pe lista orașelor gazdă ale reuniunii de primăvara a Clubului privat de vin al Asociației Somelierilor din România (ASR), care va avea loc pe data de 29 mai anul acesta.




 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mii de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul AJOFM Botoșani, în primele zece luni ale anului!

astăzi, 17:10

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2024, 1.564 au peste 45 de ani, 457 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 142  au între 30 și 35 de an...

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, marcată de elevii unei școli din Botoșani! (Foto)

astăzi, 17:00

Elevii clasei a VI-a A de la Şcoala Profesională Specială ,,Sf. Stelian” Botoşani, au marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, cu tema DREPTUL LA PROTECŢIE, coordonaţi de prof...

UEFA a decis oficial: România a câștigat cu 3-0 la ”masa verde” meciul cu Kosovo. Ce alte sancțiuni s-au mai dictat!

astăzi, 16:45

La 5 zile după ce reprezentativa din Kosovo a ieșit de pe teren la întâlnirea de pe Arena Națională și a refuzat să mai joace ultimele 2 minute, UEFA a dat un verdict favorabil forma...