Una dintre cele mai bogate localități din România, comuna Dumbrăvița, nu are nici un șomer. Aici regăsim ”spuma” Banatului, de la medici de renume, la judecători sau fotbaliști internaționali precum Costel Pantilimon sau Gabriel Torje, iar mp de teren s-a vândut și cu 180 de euro. Tot aici locuiesc și dărăbănenii Gelu Aioanei, fratele lui Dorel Aioanei (patronul REC Botoșani), fiica doamnei profesoare de matematică Mihai, Carmen Maglany, sau Maricel Bejenariu, șef Serviciu Situații de Urgență. Mai mult, edilul șef al comunei, este dărăbăneanul Victor Malac, un primar foarte cerebral, care nu vorbește niciodată cu oamenii din fotoliul de edil, ci stă față în față cu ei, pentru „a-i citi” mai bine și care afirmă că este în primul rând un primar în slujba oamenilor și apoi un om politic. Dacă și noi l-am „citit” sau nu, urmează să aflați în textul care urmează.
Dumbrăvița are în prezent oficial 8900 de locuitori, iar neoficial în jur de 15000. Populația comunei s-a dublat după recensământul din 2011. „Eliberez aproximativ 700 de autorizații de construcție pe an. Nu pot face față cu serviciile și cu utilitățile, la cât de mult se dezvoltă localitatea” ne-a declarat primarul Malac.
Satul Dumbrăvița de lângă Timișoara a apărut ca urmare a politicilor Budapestei de a popula zona Banatului de câmpie. Parte a imperiului dualist Austro-Ungar, Banatul era în administrarea directă a Ungariei. În acest context, 127 de familii din localitatea Szentes, din apropierea orașului Szeged, s-au mutat în 1889 și au înființat un nou sat la șase kilometri nord de Timișoara. Pentru că a fost nevoie să se defrișeze o parte a pădurii care înconjura Timișoara, pentru stabilirea noilor locuitori, denumirea inițială a localității a fost Vadászerdőközség, ceea ce în traducere ar însemna Pădurea Verde. După câțiva ani, la propunerea locuitorilor denumirea satului a fost schimbată în Újszentes, adică Senteșul Nou. Deoarece noii veniți erau de confesiune reformată, în 1897 a început construcția bisericii, care a fost dată în folosință în 1901.
În perioada interbelică s-au instalat primele familii de români, cea mai masivă așezare fiind în 1927 când au sosit în sat 42 de familii, tot atunci fiind înființată și parohia ortodoxă. După al Doilea Război Mondial, pe fondul colectivizării și industrializării zonei vestice a țării, s-au stabilit în comună familii originare din Ardeal sau din Moldova. În 1964 denumirea satului a fost schimbată în Dumbrăvița. Structura populației s-a schimbat în ultimele decenii, procesul general fiind acela de românizare, cu toate acestea Dumbrăvița se remarcă prin cosmopolitismul său. După confesiunea religioasă, cei mai muli locuitori sunt ortodocși 67,33%, următorii fiind catolicii cu 10,50%, reformații 7,34%, greco-catolicii 1,75%, baptiștii 1,62%.
În această comună cosmopolită, în hotarul unuia dintre cele ai prospere orașe din România, l-a dus soarta pe un dărăbănean, actor în copilărie al unuia dintre procesele sociale specifice comunismului din anii '60-'70. Finalizarea colectivizării agriculturii și industrializarea masivă a orașelor din Ardeal și Banat i-au făcut pe mulți moldoveni să-și caute destinul în alte regiuni ale țării. De la familii întregi la tineri absolvenți, care refuzau să lucreze pe noile ferme agricole de stat, cu toții și-au îndreptat speranțele pentru un trai mai bun spre orașe precum Timișoara, Arad, Hunedoara, Brașov, Constanța sau altele. Acesta este contextul în care Ilie Malac a ajuns la Timișoara la finalul anilor '60, acolo se construia foarte mult iar el nu era nici primul nici ultimul dintre dărăbăneni care lua drumul Vestului.
Convins că în acea parte de țară condițiile de viață erau mai bune, iar în est, nici măcar agricultura nu mai era o sursă de existență a decis să-și ia și familia cu el. În 1970, doi dintre cei trei copii și soția l-au urmat, primul copil, Victor a rămas la Darabani pentru a continua școala. La 14 ani și-a urmat și el familia. „Vorbesc întotdeauna cu plăcere de orașul meu natal. Am fost un elev între primii 10 la școală. În ultimul an, când am rămas singur la Darabani, recunosc că nu prea m-am ținut de carte, dar după ce am venit aici mi-am văzut serios de treabă”, își începe povestea Victor Malac, dărăbăneanul pe care ni l-au recomandat Dorel Aioanei, Costel Nechifor, ing. Victor Stoian, Dorin Păduche, dar și consilierul local Dan Tîrniceu-Ifrim. „Ei au fost oameni cu noi, și noi cu ei. Ne-am respectat reciproc, am lăsat fântâna din drum, conform înțelegerii, și eu am mai construit o fântână în curte”, ne-a spus Victor Nechifor, cel care a cumpărat casa din Suseni a lui Ilie și Maria Malac. Cei doi bătrâni locuiesc în prezent în Timișoara. Privirea primarului devine mai strălucitoare în momentul în care îi arătăm fotografia fântânii la construcția căreia a pus umărul.
După plecarea din Darabani a urmat cursurile unei școli profesionale din Cluj cu specializarea tinichigiu auto. După absolvire a ajuns să lucreze la service-ul Dacia IRA din Timișoara care deservea tot Banatul. A avut mașină proprie cu mult înainte de 1989, iar meseria îi aducea venituri frumoase, mai ales după 1990, când service-ul a fost preluat de Renault odată cu fabrica de automobile Dacia de la Mioveni. Între timp a absolvit și facultatea, ajungând șef de secție la Dacia Service, funcție în care a activat până în 2008. În 1994 și-a terminat casa și s-a mutat în comuna la cârma căreia avea să ajungă după 18 de ani, după ce locuise anterior într-un apartament din Calea Aradului.