Numărul prea mic de stații existente în municipiul Botoșani pentru transportatorii de persoane care efectuează curse județene este o problemă adusă în atenția reprezentanților primăriei de către firmele care practică această activitate.
Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, la ora actuală în municipiul Botoșani sunt doar trei autogări autorizate unde pot fi lăsați călătorii, fiind vorba de Autogara veche, Autogara Apetrans și Faby Trans.
Cetățenii care vin din județ și trebuie să ajungă în anumite zone din municipiu, unde nu pot fi lăsați de mijloacele de transport cu care vin, au posibilitatea să folosească transportul în comun din oraș, au mai precizat reprezentanții primăriei.
”E o problemă complicată, poate nu sunt eu afectat direct ca și operator, urmează să mai discut cu colegii, este nevoie într-adevăr, sunt câteva stații extrem de importante dar nu putem ajunge la ele, pentru că s-au desființat acum un an de zile. Piața Mare este foarte importantă chiar și pentru transportul interjudețean, zona Gării sau cea a Stadionului Municipal”, a precizat Marian Apetrei, de la firma Apetrans.