Toți angajații societății Nova Apaserv vor fi evaluați!

Șefii societății Nova Apaserv vor să vadă cât de bine și-au dus la îndeplinire sarcinile de serviciu angajații din cadrul unității, astfel că la final de an toți salariații vor fi evaluați.

Este pentru prima dată când se face o astfel de evaluare a activității salariaților de la operatorul de apă, iar propunerea vine din partea directorului general, Albert Tănasă.

"Salariații vor fi evaluați din punct de vedere al activității. Este o propunere a mea formulată încă din anul 2016 în calitate de membru în Consiliul de Administrație, nu s-a putut implementa în 2016 această propunere pentru că orice evaluare trebuie adusă la cunoștința salariatului, conform prevederilor legale. În cursul anului 2017 am încheiat acte adiționale, le-am adus la cunoștință salariaților că la sfârșitul anului vor fi evaluați din punct de vedere al desfășurării activității. Vor fi acordate calificative. În cazul în care vor fi reorganizări în cadrul societății cu trecerea de la un compartiment la altul, sau chiar în cadrul unor disponibilizări colective sau individuale, acele evaluări vor sta la baza analizei activității din punct de vedere al eficienței și al randamentului", a declarat directorul general al Nova Apaserv.

Operatorul de apă are 515 salariați. 

 

Spune-ne opinia ta