Soluţia pentru dezvoltarea judeţului: cura cu ironii politice în plenul Consiliului Judeţean!

Ironiile politice devin specialitatea consilierilor judeţeni, aleşi pentru cu totul alte motive. Dezbaterile referitoare la un proiect privind aprobarea contului de execuţie al Consiliului Judeţean şi al instituţiilor subordonate au degenerat într-un "regal" de ironii.

Protagonişti: Ion Diaconu, pe de o parte, şi Sergiu Marian, de partea cealaltă, ambii susţinuţi de colegii de partid.

Economist de meserie, Gheorghe Sorescu a dorit să comenteze cifrele din contul de execuţie, remarcând faptul că gradul de realizarea pe partea de dezvoltare este cu mult aşteptări.

"Şi anume, la secţiunea de dezvoltare discutăm de cheltuieli realizate doar în procent de 27% faţă de buget, de previziuni, şi aşa că previziunile pe dezvoltare au fost foarte mici, iar la celelalte instituţii, la contul de execuţie realizat integral sau parţial, discutăm de un grad de realizare de 14% la jumătatea anului. Vreau să trag un semnal de alarmă: suntem la jumătatea anului, iar gradul de realizare al execuţiei este unul mult sub aşteptări, mai avem şase luni, vine sezonul rece şi vom fi în situaţia în care pe partea de dezvoltare judeţul o să raporteze realizări care tind către zero", a afirmat Gheorghe Sorescu.

Imediat a luat cuvântul Ion Diaconu, în completarea afirmaţiilor lui Gheorghe Sorescu.

"Citeam zilele trecute că România se află la fundul sacului în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor. Văd că trageţi România mai jos, chiar dacă Botoşaniul ar trebui, în contextul actual, în care PSD Botoşani a obţinut un scor destul de bun, să primească finanţare suficientă încât să recuperăm anii pierduţi, 25 de ani pierduţi. Dumneavoastră trageţi mai în jos acest capitol, al investiţiilor. La un an de zile, domnule preşedinte şi toată echipa PSD, nu ştiu în ce măsură vă puteţi uita cu mândrie în oglindă. Cum puteţi, la un an de zile după ce aţi cîştigat cu o majoritate confortabilă, şi în guvern, şi în CJ, cum puteţi să vă lăudaţi cu investiţii zero? Sau cum acel capitol de investiţii să-l faceţi în procent de 20 şi ceva %? Este incredibil ce se întâmplă. Tare mă tem că o să avem în curând un nou episod 2008, tot sub oblăduirea dumneavoastră şi a lui Tăriceanu", a susţinut Ion Diaconu.

Replica a venit imediat din partea lui Sergiu Marian care a amintit de tăierile salariale dispuse de PDL în 2010.

"Vă mulţumesc pentru grija judeţului Botoşani. Ţin să vă reamintesc, dacă tot aţi luat o tentă politică, că guvernarea PSD a redat încrederea oamenilor, nu a tăiat 25% şi oamenii se uită mai altfel. Oamenii vor face investiţii, nu vor face parcuri la ţară, nu vor face piste de ski pe dealuri şi nu vor face fabriuci de poşete sau alte marochinării. Vă mulţumesc, PSD, nu vă faceţi nicio problemă, are grijă de investiţii, de infrastructură, de apă şi canal, inclusiv de a da demnitate cetăţenilor României, inclusiv celor din Botoşani, nu numai un segment din România să aibă condiţii optime, standarde şi călătorii în străinătate şi ceilalţi stau în România să-şi chivernisească salariul sau retribuţia de a-şi plăti bănci, rate şi alte mofturi. Eu vă mulţumesc pentru grijă, domnule consilier", a spus Sergiu Marian.

Social- democratului i s-a alăturat şi Rodica Bîrliga care a susţinut că în sondajele de opinie, PSD este creditat cu 51% încredere de către populaţie, în timp ce PNL are doar 25%. "Deci deocamdată populaţia are încredere în ceea ce facem şi vom face şi suntem convinşi că la sfârşitul celor patru ani, dacă mergem în acest ritm vom câştiga sigur", a afirmat medicul- consilier.

Oferindu-i-se dreptul la replică, Ion Diaconu a dat de înţeles că afirmaţiile sale nu au avut nicio tentă politică deşi reacţia amuzată a sălii a demonstrat contrariul.

"Nu ştiu în ce măsură domnul coleg Marian ne ajută să trăim doar din trecut, vorbim de anii 2008, 2009, 2010, suntem totuşi în 2017, discutăm de un subiect pe care îl avem cu toţii pe ordinea de zi şi vedem că la investiţii, avem zero. Chiar dacă în nu ştiu ce sondaj aveţi 51%. Statisticile însă arată următorul lucru: investiţiile se prăbuşesc. Dacă vă ajută poşetele Elenei Udrea, nu aveţi decât să faceţi trimitere la poşetele Elenei până în 2020. Tema este că astăzi Botoşaniul este pe zero sau aproape pe minus la dezvoltare. Cred că asta contează şi interesează".

Discuţiile nu s-au încheiat în acest punct, ele continuând câteva minute bune, însă nu s-a ajuns la o concluzie din care să reiasă o posibilitate de dezvoltare a judeţului Botoşani în următorii ani.

 

Spune-ne opinia ta