Consilierul local Eugen Țurcanu s-a arătat deranjat de faptul că peste 20 de polițiști locali au venit în sala de ședințe a Consiliului Local, susținând că au fost instigați să vină într-un număr atât de mare.
Angajații Poliției Locale au fost prezenți la ședința de Consiliu Local pentru a susține varianta de salarizare propusă de conducerea instituției în care lucrează, variantă susținută și de consilierii social-democrați, creșterea fiind de peste 700 de lei.
"Aduceți comandourile aici ca să pună presiune pe noi și ne amenințați. Nu se poate să se adune 50 de polițiști să ia cu asalt sala de Consiliul Local. Mai erau la un pas și ne luau pe sus. Dincolo de atitudinea foarte acidă și virulentă a domnului de la Polița Locală care a luat cuvântul și a vorbit... Ați avut și pistoale la dumneavoastră? Ca să știm la ce să ne așteptăm, că între noi și Turcia mai e un pas. Să vii într-un mediu organizat, nu cu pistoale și săbii. Încet, încet escaladăm discursul public în România, încurajăm genul acesta de exercițiu de forță. Pe mine mă sperie puțin aceste demonstrații de forță", le-a spus Eugen Țurcanu consilierilor PSD.