Solicitarea primarilor din județ de diferențiere a tarifelor pentru gunoi, analizată de Consiliul Județean

Problema ridicată de mai mulți primari din județul Botoșani, în ceea ce privește tarifele percepute pentru colectarea deșeurilor, este în atenția șefilor de la Consiliul Județean.

În cadrul unei ședințe a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces, primarii orașelor mai mici din județ, cum ar fi Săveniul, s-au plâns că se percep aceleași tarife ca în mediul urban chiar și pentru satele pe care le au arondate.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a spus că la nivelul Consiliului Județean se analizează posibilitatea diferențierii acestor tarife, în funcție de specificul fiecărei unități administrativ-teritoriale.

"Unii primari au ridicat în atenție posibilitatea de a se analiza ca în cartiere, cătunuri, sate mai mici, arondate orașelor, cum ar fi la Bucecea sau Săveni, să plătească un tarif rural și nu un tarif urban. Va fi luată spre analiză. Pe perioada de 8 luni de zile de la semnarea contractelor nu se vor face modificări de tarife pentru că așa a fost stabilit prin documentația de participare la licitație. Vom analiza și dacă se va constata că este legal și nu afectăm buna funcționare a masteplanului cu siguranță vom propune o Hotărâre de Consiliu Județean, să fie alte tarife", a precizat Liviu Toma.

Citește și Revolta primarilor din județ privind taxele pentru gunoi: "Ne jecmăniți, sunteți niște teroriști!"

 

 

Spune-ne opinia ta