Sevil Shhaideh, ministrul care gestioneaza cel mai mare buget, le-a cerut joi primarilor de comune sa faca proiecte pentru servicii de baza (apa, canalizare, scoala, gradinita, dispensar) si sa lase la urma proiecte pentru stadioane si baze sportive.
Potrivit Hotnews, Shhaideh, vicepremier si ministru al Dezvoltarii, a discutat la Slobozia cu primarii de la tara despre proiectele pe care guvernul le va finanta prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL): "PNDL, etapa a doua, are un buget de 30 de miliarde de lei credite de angajament, din analiza solicitărilor pe care autorităţile locale le-au depus pentru finanţare am constatat şi aceste baze sportive, stadioane, săli de sport, fiecare dintre autorităţile publice locale să-şi prioritizeze singuri aceste proiecte, iar sportul în mediul rural acolo unde nu există campionate, nu există echipe de performanţă, să rămână cu prioritate redusă urmând să fie finanţate după ce se realizează toate serviciile de bază".