Probleme tehnice în CL. „Mă voi abține, pentru că nu știu ce votez”

Probleme tehnice în CL. „Mă voi abține, pentru că nu știu ce votez”

Întârzierea publicării proiectelor de Hotărâre de Consiliu Local (HCL), pe site-ul Primăriei, conduce la imposibilitatea votării unora dintre acestea, a atras atenția, marți, în timpul unei ședințe extraordinare a deliberativului, Marcel Gheorghiță.

Consilierul USR a făcut interpelarea înaintea supunerii la vot a actualizării indicatorilor tehnico-științifici pentru obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. El a precizat că nu a avut acces la raportul de specialitate în timp util, sugerând că există precedente similare.

„Aș avea o rugăminte la colegii care se ocupă de documentația online, să o pună măcar cu o oră înainte, pentru că unii dintre noi lucrăm, venim la ședință și am vrea să studiem un pic documentația înainte să votăm. Eu mă voi abține, pentru că nu am avut timp, a fost publicat cu cinci minute înainte și nu știu despre ce este vorba. Înțeleg că trebuie votat, dar asta e: mă voi abține, pentru că nu știu ce votez”, a spus Gheorghiță.

CL s-a întrunit, marți, pentru dezbaterea a 12 proiecte, majoritatea vizând solicitări de finanțare guvernamentală pentru demararea unor investiții noi, împrumuturi asumate de societăți aflate în subordine și actualizarea datelor tehnice privind investiții în derulare.

 

Spune-ne opinia ta