Spre deosebire de anii din urmă când repartizarea sumelor primite de la Guvern, la început de an, pentru reparaÈ›ii pe drumurile din judeÈ›, stârnea un val de nemulÈ›umire în rândul primarilor din judeÈ›ul BotoÈ™ani, curgând acuzaÈ›iile că se dau politic, anul acesta nu au existat vociferări vizavi de calculele făcute de Consiliul JudeÈ›ean.
Unul dintre primarii care a luat cuvântul în cadrul întâlnirii ce a avut loc, luni, la Consiliul JudeÈ›ean, a fost Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.
Acesta nu a contestat calculele făcute de cei de la Consiliul JudeÈ›ean pentru stabilirea sumelor ce vor fi repartizate, în È™edință extraordinară, pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte ci doar a făcut o remarcă referitoare la cuantumul lor.
"Vă mulÈ›umim că eliminaÈ›i noÈ›iunea aceasta de alocare zero pe care sper ca în mandatul dumneavoastră să nu o întâlnim în niciunul din anii următori. ÎmpărÈ›im sărăcia astăzi este clar, sumele aceasta sunt infime, nu este de glumit cu solicitările noastre care sunt de 100, 200 de ori mai mari. Aici suntem ca judeÈ›, există două Românii. Am văzut colegi din È›ară care voiau modificări legislative pentru a putea cheltui banii în exces, È™i noi botoșănenii, vasluienii, care ne băteam pentru altfel de formulă de echilibrare. Nu sunt armonizate legile în aÈ™a fel încât să mulÈ›umească pe toată lumea, dar se lucrează la o nouă formulă de alocare per cap de locuitor, un 750 de lei, urmând ca dacă există un prag sub nivelul țării atunci să ajungem în primă fază la nivel cu ceilalÈ›i, ceva identic cum se dau acum banii Consiliilor JudeÈ›ene. Niciunul să nu sufere, nici comunele mari cu multă populaÈ›ie, nici cele mici să rămână de izbeliÈ™te. Sperăm ca È›ara să dea pe creÈ™tere economică o rectificare pozitivă să ne mai daÈ›i niÈ™te bănuÈ›i, aÈ™tepătm È™i alte È™anse la proiecte pe PNDL. Sper să ne respectăm ca o echipă fără apartanenÈ›e sau alte È™lucruri necurate", a spus primarul comunei Pomârla.
Și primarul oraÈ™ului Bucecea, Andron Èšâmpău, a adus în atenÈ›ia conducerii Consiliului JudeÈ›ean "starea deplorabilă" a câtorva tronsoane de drum de pe raza unității administrativ-teritoriale pe care o conduce, spunând că alocările primite nu vor ajunge decât pentru reparaÈ›ii pe 200-300 de metri.
PreÈ™edintele Consiliului JudeÈ›ean, Costică MacaleÈ›i, a recunoscut că sumele primite de la Guvern sunt mici în comparaÈ›ie cu nevoile existente în judeÈ›.
