Zona de agrement din Parcul Mihai Eminescu, dar și activitățile de pe lac, vor fi deschise de Paști, angajații Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) făcând deja pregătirile necesare.
Potrivit directorului DSPSA, Eugen Țurcanu, sunt necesare o serie de investiții ce presupun înlocuirea unor echipamente care sunt uzate.
În ceea ce privește tarifele, directorul DSPSA susține că se impune o majorare în condițiile în care au crescut și cheltuielile. Anul trecut tariful a fost de 24 lei pe oră pentru o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac, si 11,4 lei pe oră pentru terenul de joacă.
"Pregătim lacul din parc să îi dăm drumul de Paști. Eu am făcut o propunere și sper să aibă girul Consiliului Local să cumpărăm un castel gonflabil nou și o trambulină elastică nouă pentru că cele care sunt în parc s-au cumpărat în 2009 și 2011 și sunt complet deteriorate, nu le mai putem folosi. Investiția ar fi de maxim 17-18.000 de euro, să luăm lucruri de calitate care să țină 7-8 ani. Am să vin și cu o propunere să corectăm un pic tarifele, să le mărim, mai ales dacă facem și aceste două investiții. Tarifele au fost mai mari dar s-au redus în 2012 și am să vin cu o propunere să le majorăm puțin pentru că au crescut salariile, utilitățile. Acum este 11,40 lei ora și erau la un moment dat 21 de lei. Să vedem dacă ne întoarcem la vechiul tarif, facem acum calculele", a menționat Eugen Țurcanu.