Mai mult, şantierul mănâncă în continuare bani, consilierii locali aprobând transferarea a 700.000 de lei de la alte investiţii la Cornişa.
"S-au luat bani de la teatru şi s-au dat la Cornişa. Pentru Cornişa nu s-a spus foarte clar la ce vor folosi banii şi am şi eu aceeaşi nelămurire pentru că s-a făcut un împrumut de 12 milioane de lei tocmai pentru a finaliza lucrările suplimentare de acolo şi atunci probabil că aceşti bani sunt pentru funcţionare, bani care nu erau alocaţi.
Funcţionare pe care cred că nu ar trebui să o plătim pentru că nu am primit obiectivul. Angajarea cheltuielilor se face după ce Cornişa trece în administrarea Primăriei, lucru care, ştiţi bine, nu s-a făcut, au fost atâtea discuţii. În plus, s-a prelungit contractul până la 31 decembrie, legislaţia permite acest lucru iar lucrările oricum nu sunt gata. Într-o şedinţă anterioară se prelungiseră lucrările până la 31 august şi încă de atunci am spus că ar trebui să prelungim până la sfârşitul anului. Anul acesta nu va fi funcţional parcul", spune viceprimarul Cosmin Andrei.
Parcul de agrement Cornişa, o poveste fără sfârşit. Obiectivul nu va fi dat în folosinţă prea curând
Madalina Ursuleanu Wednesday, 2 August 2017 AdministrațieŞansele ca Parcul de Agrement Cornişa sau măcar o parte din el să fie dat în folosinţă vara asta au devenit nule, dată fiind prelungirea lucrărilor până la sfârşitul anului.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
VIDEO: Dr. Alban își anunță fanii că va cânta la Botoșani
Thursday, 11 April 2019
FOTO - Oferta turistică a Parcului Cornișa, prezentată la Târgul de Turism "Vacanța"!
Monday, 18 March 2019
Încasări peste așteptări la patinoarul din Parcul de agrement Cornișa!
Tuesday, 8 January 2019