Mizeria de la platformele de gunoi, reclamată de un consilier local. Ce le cere şefilor Urban Serv!

Critici aduse de un consilier municipal la adresa celor care conduc societatea Urban Serv.

Consilierul local Cătălina Lupaşcu a avut o intervenţie tranşantă, joi, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local, unde pe ordinea de zi a fost şi un proiect de hotărâre privitor la activitatea societăţii Urban Serv.

Lupaşcu a cerut noilor membri din Consiliul de Administraţie de la operatorul de salubritate să fie mai preocupaţi de modul în care arată oraşul şi să gândească o strategie pe termen scurt privind reamenajarea platformelor de colectare din cartiere, în loc să trimită adrese peste adrese prin care solicită majorarea indemnizaţiilor.

Consilierul local s-a arătat extrem de deranjat de cum arată platformele pentru gunoi din interiorul cartierelor, unde în unele zone sunt adevărate focare de infecţie.

“Când Botoşaniul va intra pe lista oreşelor civilizate din punct de vedere al colectării selective a deşeurilor şi al platformelor de depozitare a gunoiului menajer, fiindcă educaţia populaţiei începe de aici. Din păcate, asistăm de câteva luni încoace la tot felul de adrese prin care se solicită majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie. Nu putem să nu vedem că platformele de depozitare a deşeurilor dintre blocuri arată cumplit, oamenii care locuiesc în zonă sunt nevoiţi să suporte mirosuri, mizerie. Cred că primul pas pe care ar trebui să îl facă Consiliul de Administraţie, şi inclusiv colegii noştri mandataţi de a ne reprezenta în Urban Serv, este să aducă pe masa consilierilor locali acea strategie pe care eu o cer de câteva luni privitoare la modul în care îşi propune Urban Serv să reamenajeze platformele de depozitare a deşeurilor dintre blocuri. Cred că e timpul să începem şi să nu ne mai plângem că nu sunt bani sau că nu avem cu ce fiindcă e important să realizăm un pas”, a spus Cătălina Lupaşcu în intervenţia sa.

 

 

Spune-ne opinia ta