Locuinţă cerută de o familie afectată de explozia de pe Primăverii

La o săptămână de când viaţa a peste 20 de botoşăneni a fost dată peste cap din cauza unei explozii ce s-a produs în blocul în care locuiau, pe strada Primăverii, o familie a cerut ajutorul municipalităţii pentru a i se pune la dispoziţie o locuinţă.

Reprezentanţii Primăriei Botoşani aşteaptă să primeacă raportul de la expertul care a evaluat imobilul afectat, dar chiar şi după primirea acestui raport va mai dura ceva timp până când oamenii se vor putea întoarce în apartamente pentru că vor trebui executate o serie de lucrări pentru consolidare.

“Avem o solicitare pentru o locuinţă din partea unei familii care a fost afectată de explozia din apartamentul situat pe strada Primăverii. Vom analiza această solicitare şi vom propune transformarea statutului juridic al celor două clădiri din Centrul Istoric din locuinţă de serviciu în locuinţă de necesitate pentru a putea face repartiţia celor care solicită acest lucru”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

În cazul în care vor mai fi solicitări şi din partea altor sinistraţi care în prezent stau la rude sau la prieteni, primăria va încerca să rezolve toate cererile pentru ca oamenii să aibă unde locui.

Consiliul Local a alocat un ajutor financiar de 2.000 de lei pentru fiecare din cele 12 familii afectate de explozie. 

 

Spune-ne opinia ta