Bugetul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri pe anul acesta, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii pe drumurile judeţene, s-a terminat, singurele lucrări care vor mai fi făcute în perioada următoare fiind pe drumurile care nu au asfalt.
Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Dorin Birta, se intervine pe drumul Dorohoi-Havârna-Mileanca şi Mileanca-Darabani, unde se acoperă gropile cu piatră concasată, după care se va interveni pe drumul Dumeni-Cordăreni-Vorniceni.
“Ar fi ultimele lucrări pe anul acesta. Altceva nu avem ce să facem. Sperăm să putem prinde finanţare, pentru că am înţeles că s-a deblocat încă un miliard de euro pentru infrastructură la drumurile judeţene, lucru care ne dă speranţă ca de la 1 ianuarie să putem prinde noi proiecte”, a declarat Dorin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Dorin Birta susţine că obiectivele prioritare pentru anul viitor, pentru care se fac toate demersurile în vederea obţinerii unei finanţări, sunt Dorohoi-Havârna-Mileanca-Darabani şi drumul judeţean Dumeni-Cordăreni-Vorniceni.
Autorităţile judeţene speră ca în cursul anului 2018 să înceapă lucrările şi la drumul strategic, proiect în cadrul căruia vor fi reabilitaţi şi modernizaţi peste 100 de kilometri de drum judeţean.