Contre în ședința de CL privind creșterea taxelor și impozitelor în municipiul Botoșani (video)

Din 2024, botoșănenii vor avea de scos mai mulți bani din buzunare pentru plata taxei la gunoi.

Creșterea taxelor și impozitelor în municipiul Botoșani a făcut subiectul ședinței de Consiliul Local, din cursul zilei de miercuri. Consilierii „au aruncat” cu argumente în stânga și în dreapta, iar unii chiar au și refuzat să voteze un proiect pe această temă aflat pe ordinea de zi.

Proiectul privea „stabilirea unei taxe speciale de salubrizare SIMD în municipiul Botoșani, pentru anul 2024.”

Subiectul a fost deschis de către consilierul local Cătălin Flutur, care i-a reproșat primarului Cosmin Andrei că „este mandatul în care taxele și impozitele au crescut cel mai mult.” Însă, consilierul local din partea PNL a ținut să precizeze că nu face referire la acest proiect de pe ordinea de zi, ci se referă la tot ce s-a întâmplat de la începutul mandatului lui Cosmin Andrei și până în prezent.

Este mandatul în care taxele și impozitele au crescut cel mai mult în municipiul Botoșani. Votăm continuu să creștem taxele și impozitele. Dar să ne înțelegem, nu e creșterea cu rata inflației. Am votat să facem bagi la buget, pot să înțeleg și asta, dar totuși ar trebui să ne oprim la un moment dat (...) Am făcut o declarație, dar nu am vorbit despre hotărârea de astăzi pentru că este conform legii. Dacă tot nu am vorbit până acum și trei ani de zile doar v-am rugat și am insistat să nu greșim în momentul în care votăm, acum vă spun ce s-a întâmplat în acest mandat”, a declarat Cătălin Flutur, consilier local din partea Partidului Național Liberal.

Ca răspuns la cele sesizate de Cătălin Flutur, primarul Cosmin Andrei l-a acuzat pe cel din urmă că „spune tot felul de bazaconii”.

Vă înțeleg supărarea, dar să spunem tot felul de bazaconii că mărim taxele și impozitele... Cred că e o diferență între a respecta o prevedere legală și de a indexa taxele cu indicele de inflație și de a mări taxele locale peste acest procent care este obligatoriu prin lege. L-ați făcut și dumneavoastră când ați fost primar. Cu cât a fost indicele de inflație în anul precedent ați mărit taxele și impozitele. Această majorare s-a întâmplat în toate UAT-urile din Țara Românească. Nu mărim taxele și impozitele, ci se indexează obligatoriu conform legii privind indicele de inflație”, a răspuns primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Taxe mai mari la gunoi pentru cetățeni și agenți economici

Cătălin Flutur a menționat că cei mai afectați de aceste creșteri sunt agenții economici, care au de plătit, din 2024, cu aproximativ 100 de lei mai mult în comparație cu anii anteriori.

Proiectul prevede creșterea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici și pentru utilizatorii non-casnici. În momentul de față cetățenii plătesc o taxă de 17,46 de lei/persoană/lună, iar din 2024 vor plăti 19 lei/persoană/lună, însemnând o creștere de 1,54 de lei.

Situația nu este roz pentru consumatorii non-casnici, care din 2024 vor plăti o taxă cu aproximativ 100 de lei mai mult. Mai precis, dacă acum aceștia au de achitat 752,65 lei/tonă, din 2024 vor plăti cu 87,35 de lei/tonă mai mult, totalul fiind de 840 de lei/tonă.

Am avut o intervenție la acest proiect care privea creșterea unei taxe. Acum cum o să mai fie? Este o taxă care a crescut cel mai mult. Vreau să vă spun ceva: eu sunt liberal, sunt de dreapta. La agenții economici această taxă de salubritate crește dintr-un foc cu aproape 100 de lei. Cei mai dezavantajați în această perioadă grea sunt agenții economici care dau salarii, angajează oameni... Dacă luna trecută discutam că n-am mărit taxele și impozitele, iar asta e hotărârea imediat următoare... Nu spun că nu este o fundamentare, dar tocmai ați afirmat că nu măriți taxele și tocmai asta faceți, le creșteți”, a declarat Cătălin Flutur.

„V-am crezut pe cuvânt și v-am votat! Ați mințit!”

La acest subiect au intervenit și consilierii locali Eugen Țurcanu (din partea PNL) și Raluca Curelariu (din partea USR), care au și menționat că nu vor vota proiectul de pe ordinea de zi.

De ce nu îi sancționăm pe cei care nu își fac treaba și plătim penalizări la Fondul de Mediu? Țipați și urlați acum, haideți! Nu faceți nimic cu privire la penalizările pe care le dăm la Fondul de Mediu, pentru că nu colectați selectiv. Eu nu votez acest proiect”, a precizat Eugen Țurcanu.

De asemenea, Raluca Curelariu a menționat că, în 2020 a votat creșterea taxei la gunoi, pentru că a primit promisiunea că banii vor fi folosiți pentru colectare selectivă și vor fi scăzuți din banii pe care trebuie să îi dea la Fondul de Mediu.

În 2020 eu personal am votat creșterea taxei la gunoi, nu știu dacă vă aduceți aminte. Tot cu un leu a fost. Și îmi aduc aminte că am votat acest proiect pentru că ați venit cu un argument. Ați spus că veți folosi acești bani pentru a investi în municipiul Botoșani, să creștem gradul de colectare selectivă și să scădem banii pe care trebuie să îi dăm la mediu. V-am crezut pe cuvânt și v-am votat. Ați mințit, pentru că lucrul acesta nu s-a întâmplat! Nu, nu voi vota această creștere!”, a declarat Raluca Curelariu.

Proiectul a trecut cu 12 voturi pentru, opt împotriva și două abțineri.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Trafic restricționat în noaptea alegerilor, despre ce zonă este vorba! (Video)

Friday, 22 November 2024

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a anunțat, vineri dimineață, că în noaptea alegerilor, adică în intervalul orar 21:00 – 06:00, traficul va fi restricționat pe o a...

Peste 1300 de forțe de ordine mobilizate pentru alegeri, un elicopter Black Hawk va supraveghea traficul în Botoșani! (Video)

Friday, 22 November 2024

În acest sens, sunt angrenați 1300 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri. Totodată, în sprijin vor veni și jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi d...

Neconformități găsite de pompieri în secțiile de votare, despre ce este vorba! (Foto, Video)

Friday, 22 November 2024

Au fost descoperite peste 50 de stări potențiale de pericol, care au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de pompieri. Pentru deficienţele care au întrunit elementel...