În cadrul şedinţei operative de luni s-a propus ca reprezentanţii Consiliului Judeţean care să facă parte din Consiliul de Administraţie al Zonei Metropolitane să fie vicepreşedintele Liviu Toma, consilierul judeţean Gheorghe Sorescu, Otilia Moruz, directorul Direcţiei Dezvoltare şi Promovare şi Amalia Marian, directorul Direcţiei Juridice.
Procedura de desemnare a reprezentanţilor CJ se va finaliza prin adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Judeţean.
“Am desemnat cei patru membri ai Consiliului de Administraţie, dar am pus o condiţie în materie de cotizaţie, nu dau niciun ban până nu văd că nu se produce ceva la Zona Metropolitană”, a spus Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean.
Consiliul Judeţean a vrut să intre în Zona Metropolitană încă din anul 2013, dar la acea vreme nu a fost acceptat.
Zona Metropolitană s-a înfiinţat în anul 2012, însă activitatea acesteia este mai mult inexistentă. În cursul anului 2015, conducerea acestei structuri a prezentat un portofoliu stufos de proiecte, însă nu s-a mai auzit nimic de atunci şi nici şedinţe publice nu au mai fost organizate.
Pe pagina de Internet a Zonei Metropolitane singurul proiect finalizat care apare este cel privind achiziţia de energie electrică prin Bursa Română de Mărfuri pentru cele 9 entitati administrativ-teritoriale: municipiul Botosani, orasul Bucecea, comunele Baluseni, Curtesti, M. Eminescu, Rachiti, Roma, Stauceni si Vladeni.