Comuna Răchiţi se RETRAGE din Zona Metropolitană Botoşani!

Comuna Răchiţi a decis să se retragă din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoşani, decizia  fiind luată de consilierii locali în cadrul şedinţei din data de 30 ianuarie.

Primarul comunei Răchiţi, Florin Bulgaru, susţine că unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce nu a beneficiat până acum de niciun proiect implementat de Zona Metropolitană şi în lipsa unor certitudini privind o strategie de dezvoltare s-a luat decizia de a ieşi din această asociere.

Cotizaţia plătită anual de comuna Răchiţi către Zona Metropolitană era de 17.424 lei, bani care vor fi folosiţi, potrivit primarului, pentru pietruirea drumurilor comunale.

“Zona Metropolitană pur şi simplu nu a implementat până acum niciun proiect major care să ne motiveze să rămânem. În afară de o negociere cu un anumit furnizor de energie eelctrică, pe care o putea face oricine, dar şi aceea din punctul meu de vedere s-a dovedit a fi păguboasă, nu a implementat niciun proiect major. Toate priorităţile pe care noi le-am cerut, aducţiune de gaz sau transport integrat pe Zona Metropolitană au fost doar trecute în strategie şi atât, nu s-a mişcat un deget. Pe mine nu mă încântă că e trecut în strategie, că suntem şi noi plini de proiecte care stau în dulapuri. Vreau să văd termene clare.  Această asociaţie ar fi trebuit să aibă o viziune revoluţionară de dezvoltare. La Zona Metropolitană doar sunt angajaţi nişte oameni dar ea din păcate nu funcţionează cu adevărat pentru că nu şi-a atins obiectivele”, ne-a declarat Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiţi.

Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane, susţine că decizia de retragere a UAT Răchiţi este una politică şi în detrimentul locuitorilor comunei.  

 “UAT Răchiți a beneficiat de proiecte și de avantaje financiare importante din această asociere, lucru care nu justifică sub nicio formă demersul de retragere. Decizia a fost una politică și apreciem că a fost luată în detrimentul locuitorilor comunei. HCL Răchiți de retragere nu împiedică derularea Strategiei de dezvoltare integrată a Zonei Metropolitane Botoșani pentru perioada 2015-2020, în care pentru un proiect major,”Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești” a fost demarată pe SEAP procedura de achiziție a  Studiului de Fezabilitate în luna ianuarie a acestui an. În anul 2018 ZMBT are în planul de activitate realizarea Studiul de Fezabilitate pentru Transportul Public Metropolitan, în care cetățenii din Răchiți, alături de cei din zona periurbană Curtești, Stăuceni, Mihai Eminescu și Bălușeni vor beneficia de avantaje în deplasările locale cu mijloace de transport public în Botoșani sau în localitățile din ZMBT. Și aici solicităm o colaborare cu UAT Răchiți”, a precizat Florin Egner. 

 

 

Spune-ne opinia ta