O spune președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, care este însă optimist că în vară va fi o rectificare bugetară pozitivă și vor fi primiți bani pentru acoperirea tuturor cheltuieilor, până la finele anului.
Salariile funcționarilor din cadrul Consiliului Județean Botoșani s-au majorat, în unele cazuri, cu până la 95%, efortul financiar suplimentar, lunar, ridicându-se la 200.000 de lei.
"Probabil în trimestrul patru vor fi unele cheltuieli parțial descoperite urmând să așteptăm rectificarea care are loc în vară pentru a ne da bani pentru funcționare. Importanța pe care trebuie să o dăm în mod special este cea legată de salarii să nu lăsăm personalul fără salarii, pe asta trebuie să ne axăm. Pe alte zone mai putem strânge șurubul. Procentul salarial e destul de mare, după majorare se apropie undeva la 70%", a declarat președintele Consiliului Județean.
De altfel, pentru a putea face față tuturor cheltuielilor o serie de investiții propuse de instituțiile din subordinea de Consiliului Județean, prin proiectele de buget, au fost respinse.