Viata de sindicalist: A folosit in folos propriu 56.000 de lei, din banii cotizantilor!

Ieri, 28 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au desfăşurat în municipiul Botoşani o acţiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, a traficului și comerțului ilicit cu produse accizate, contrafăcute sau falsificate.

Ca urmare a constatării încălcării normelor de comerț, polişţiştii au aplicat 26 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 14.500 lei şi au  fost confiscate mărfuri în valoare de aproximativ 1.000 lei, precum și suma de 1.240 lei în numerar, provenită din activități comerciale ilicite.

Marfă contrafăcută!

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate la punctele de lucru a doi agenţi economici (reprezentați legal de către C. Georgel, de 46 ani, și M. Georgeta, de 51 ani, ambii din municipiul Botoșani), au fost identificate articole de îmbrăcăminte contrafăcute, deţinute în vederea comercializării şi care erau inscripționate cu mărcile înregistrate ale unor titulari de drepturi, pentru care nu existau documente de proveniență și certificate de calitate.        

Față de aceștia au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată, care aduce prejudicii titularului de drepturi, iar întreaga cantitatea de mărfuri, în valoare de 690 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

A furat banii sindicalistilor!

Tot ieri, 28 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus începerea urmăririi penale față de B. Aurelian, de 44 ani, din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoșani, persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2008–februarie 2011, în calitate de președinte al unei organizații sindicale, și-a însușit și folosit în interes personal suma de peste 56.000 lei, reprezentând cotizații încasate de la membrii organizaţiei.

Afaceri cu file CEC emise cu date false!

De asemenea, a fost începută urmărirea penală față de M. Vasile, de 33 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de emitere a unei file CEC fără a avea disponibil în cont și emitere a unei file CEC cu dată falsă, ambele în formă continuată.

În fapt, suspectul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Botoșani, în perioada februarie–martie 2011 a emis 9 (nouă) file CEC în favoarea a șapte agenți economici de la care s-a aprovizionat cu mărfuri în valoare totală de peste 189.000 lei, fără a asigura disponibilul necesar în contul bancar al societății, filele CEC fiind emise cu dată falsă.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...