UTIL: Modificari la formularele de impozit pe venit. Vezi noutatile
Stiri Botosani Tuesday, 10 January 2012 ActualitateOrganele fiscale trebuie sa isi adapteze procedurile de administrare a impozitului pe venit, ca urmare a modificarilor aduse Codului Fiscal prin OUG nr. 117/2010, OUG nr. 30/2011 si OUG nr. 125/2011.
Astfel, noutatile aduse prin acest proiect vizeaza atat modelul si continutul unor formulare (declaratii de venit, decizii de impunere), precum si a instructiunilor de completare a acestora.
Ce s-a modificat la Codul Fiscal, in domeniul impozitului pe venit?
Modificarile legislative aduse impozitului pe venit prin actele normative mentionate mai sus au vizat, in principal:
- modul de stabilire a venitului net, pentru contribuabilii care realizeaza venituri comerciale din desfasurarea mai multor activitati impuse pe baza de norme de venit;
- simplificarea regimului fiscal aplicabil veniturilor din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, având o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, altele decât cele care constituie structuri de primire turistica, potrivit legislatiei specifice;
- simplificarea regimului fiscal aplicabil veniturilor din arendare;
- stabilirea venitului net in sistem real pentru contribuabilii impusi pe baza normelor de venit care in anul fiscal precedent au inregistrat un venit brut mai mare decat echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro;
- corelarea dispozitiilor art. 52 din Codul Fiscal, privind unele categorii de venit, cu dispozitiile noului Cod Civil;
- unificarea termenelor de depunere a declaratiilor informative depuse de platitorii de venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;
- modificarea termenelor de plata a platilor anticipate cu titlu de impozit, stabilite de organul fiscal in cursul anului fiscal.
In acest context, proiectul de ordin elaborat de ANAF propune:
•rationalizarea formularului 200 "Declaratie privind veniturile realizate din Romania", in sensul reducerii numarului de sectiuni necesare declararii surselor de venit, precum si actualizarea unor indicatori din continutul formularului. Avand in vedere faptul ca, majoritatea contribuabililor (cca. 78%) realizeaza o singura categorie de venit, dintr-o singura sursa, a fost prevazuta o anexa la formularul 200, care va fi completata numai de persoanele care realizeaza venituri din mai multe surse sau categorii de venit, anexa care va face parte integranta din declaratie.
•eliminarea cererii de optiune privind modificarea modului de stabilire a venitului net, prin exercitarea acestei optiuni prin intermediul formularului 220 "Declaratie privind venitul estimat/norma de venit", in care au fost prevazute informatii suplimentare;
•actualizarea indicatorilor cuprinsi in formularul 220 "Declaratie privind venitul estimat/norma de venit", avand in vedere dispozitiile Codului Fiscal, in vigoare incepând cu 1 ianuarie 2012;
•rationalizarea declaratiei informative privind impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice, pe beneficiari de venit, depuse de catre platitorii de venit, prin unificarea continutului formularelor existente.
Formularul 205 "Declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa, pe beneficiari de venit" va cuprinde informatii privind toate categoriile de venit prevazute de Titlul III din Codul Fiscal, cu regim de retinere la sursa, inclusiv cele din formularul 206 "Declaratie informativa privind câstigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise". Platitorii de venituri vor completa un singur formular, care va cuprinde toate informatiile fiscale necesare administrarii, structurate pe categorii de venituri, privind beneficiarii de venit, veniturile realizate si baza de calcul a impozitului, impozitul retinut, regimul de impozitare (impunere finala sau plata anticipata) etc.;
•evidentierea modului de calcul a normei de venit, in cazul in care, contribuabilii desfasoara doua sau mai multe activitati care genereaza venituri comerciale impuse pe norme de venit sau desfasoara aceeasi activitate impusa pe norma de venit in doua sau mai multe locuri. in acest sens, a fost prevazuta anexa la decizia privind platile anticipate, in care este detaliat modul de stabilire a normei recalculate;
•rationalizarea si uniformizarea unor informatii din formularele actuale, in scopuri de administrare;
•Gruparea formularelor si instructiunilor privind completarea acestora, precum si a unor proceduri specifice, in cadrul unui singur act normativ. Potrivit ANAF, prin concentrarea informatiei, vor fi eliminate dificultatile cu care se confrunta contribuabilii si organele fiscale operative, generate de existenta mai multor acte normative care reglementeaza un domeniu si de existenta unor referinte legislative repetate, care confera un caracter greoi aplicarii actelor normative.
avocatnet.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Accident în județul vecin cu șase persoane, un minor de 16 ani a ajuns la spital! (Foto)
Un accident rutier a avut loc, duminică seară, pe raza localității Vicovu de Jos, în județul Suceava. Au fost implicate două autoturisme. Pompierii militari din cadrul subunităților R...
Sindicaliștii din educație propun ca dosarele de burse sociale să fie făcute de primării!
Reprezentanții celor trei federații sindicale din învățământ au avut o întâlnire, vineri, cu noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, pentru a discuta pr...
Element de muniție neexplodat, găsit într-o pădure din Botoșani!
Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost descoperit, în această după-amiază, într-o pădure din localitatea Horlăceni, de un bărbat pasionat de ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.38 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici