USL relansează bătălia pentru referendum. Care este miza?

Majoritatea USL din Senat a respins, ieri, cererea preşedintelui Băsescu privind reexaminarea legii referendumului. Miza: scăderea pragului la 30% înainte de noiembrie 2014, când USL vrea să aibă loc referendumul pentru modificarea Constituţiei, relateaza Romania Libera.   

Senatul a respins, ieri, cu 94 de voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi o abţinere, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Proiectul prevede reducerea de la 50% la 30% a pragului de validare a referendumului.  

Potrivit aceluiaşi proiect de lege, rezultatul consultării populare este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25 la sută din cei înscrişi pe listele electorale permanente.  

Solicitarea preşedintelui urmează să fie trimisă Camerei Deputaţilor, care este for decizional.  

Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii, solicitând păstrarea pragului de 50% din legea în vigoare.  

"Considerăm că este oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor", se arăta în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.  

Ce urmăreşte USL

  Cum se explică graba majorităţii USL, care a abordat legea referendumului chiar din a doua zi a noii sesiuni, în condiţiile în care prima zi a fost rezervată alegerii noilor Birouri Permanente?  

Curtea Constituţională a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.  

În aceste condiţii, liderii USL au anunţat că vor să organizeze referendumul pentru modificarea Constituţiei o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.  

Pentru ca scenariul să fie posibil, legea trebuie să intre în vigoare cel mai târziu în noiembrie 2014. Ultimul obstacol în calea planurilor USL este preşedintele Traian Băsescu, care a refuzat să promulge legea. Cum Constituţia permite şefului statului o singură cerere de reexaminare, dacă Parlamentul o respinge, preşedintele este obligat să promulge legea, mai scrie sursa citata.  

De altfel, semnalul de mobilizare a fost dat chiar de premierul Ponta, care a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului.

  "Ştiţi că, în stilul deja tradiţional de sabotaj al domnului Băsescu, legea cu referendumul, aşa cum a fost ea considerată constituţională de către Curtea Constituţională, e tot la dumneavoastră. Deci asta înseamnă că în primele săptămâni trebuie să o adoptaţi din nou, să o trimiteţi a doua oară şi, din fericire, a doua oară nu mai are voie să o mai retrimită. În zece zile, dacă nu mă înşel, e obligat să o promulge, iar în acest fel intră în vigoare termenul de un an în care, de asemenea, se şi aplică", a spus Ponta.  

El a precizat că momentul în care se va organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei va ţine de decizia politică, propunând ca acesta să aibă loc o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.  

"Eu propun – şi o să decidem împreună – primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 30% prag de prezenţă, e un moment foarte bun. E şi o temă pentru alegerile prezidenţiale, şi anume reformarea sistemului constituţional românesc. Dacă cei de la PDL vor boicota primul tur, cu atât mai bine, nu cred că ne vom supăra", a adăugat Ponta.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO

Thursday, 3 September 2026

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...

Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!

Thursday, 3 September 2026

Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...

Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Thursday, 3 September 2026

Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...