La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj și influențarea declarațiilor.
Acesta, împreună cu alți zece tineri, ar fi atras persoana vătămată într-un loc izolat unde, sub pretextul existenței unui conflict cu o anumită persoană, ar fi lovit-o, ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi supus-o unor comportamente umilitoare, iar ulterior ar fi șantajat-o pentru a o determina să nu sesizeze poliția cu privire la cele întâmplate.
Toți tinerii implicați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.600 de lei, pentru constituirea unui grup de mai multe persoane în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice.
De asemenea, cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alte violențe complicitate la lovire sau alte violențe.
