Unitățile de învățământ din Botoșani, păzite de jandarmi

Ca parte semnatară a Planului teritorial comun de acţiune - cadru pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Botoşani acţionează pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ, desfăşurând activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea  faptelor antisociale atât prin aplicarea cu fermitate a prevederilor legale în vigoare, cât şi prin desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative şi de antivictimizare în instituţiile şcolare.

 

În luna iunie a.c., personalul operativ al unităţii a acţionat în incinta şi în zonele adiacente instituţiilor de învăţămant preuniversitar din responsabilitate, cu un efectiv, în medie, zilnic de 14 jandarmi, constituiţi atât în echipaje de jandarmi, patrule auto de intervenţie, cât şi în cadrul patrulelor mixte poliţie-jandarmerie, pe traseele de deplasare ale elevilor, în intervalele orare în care încep sau se finalizează activităţile didactice, având ca obiectiv prioritar prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă al participanţilor la procesul de învăţămant.

Jandarmii au desfăşurat 8 activităţi preventive la unităţile de învăţămant din responsabilitate din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Săveni şi Darabani, activităţi care au avut la bază manualul de educaţie juridică ,,Unde-i lege, nu-i tocmeală!, material disponibil gratuit pe internet.

În luna iunie au fost constatate două  contravenţii în zona instituţiilor de învăţămant din oraşul Darabani, fiind aplicate două amenzi în valoare de 300 lei, nefiind constatate  fapte de natură penală.

 

Luna iunie este caracterizată de organizarea şi desfăşurarea Examenului de Evaluare Naţională şi a Examenului Naţional de Bacalaureat.

Pentru buna desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională, a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică la 8 centre de examen, 4 centre de corectură, 1 centru  de contestaţii şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, fiind folosit un efectiv de 71 de jandarmi pe întreaga  perioada de desfăşurarea a evaluării naţionale.

 

La Examenul Naţional de Bacalaureat a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică la 3 centre de examinare şi 3 centre  de evaluare, fiind folosit un efectiv de 37 jandarmi. Totodată s-au monitorizat itinerariile de deplasare a transporturilor lucrărilor de la examenul de bacalaureat în sistem releu inter şi intrajudeţean prin echipaje auto de jandarmi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr din Botoșani a adormit la volan și a ajuns cu mașina în șanț, mama acestuia a fost rănită! (Foto)

astăzi, 12:34

În dimineața zilei de duminică, 26 octombrie, un tânăr de 24 de ani, din comuna Todireni, județul Botoșani, se deplasa pe DN 17, dinspre Gura Humorului spre Suceava, la volanul unui a...

Harta dureroasă a avorturilor la cerere din România: În unele județe, aproape o sarcină din două este întreruptă. Cum stă Botoșaniul!

astăzi, 11:30

România a înregistrat mai puține avorturi în primele șase luni ale anului 2025, dar decalajele dintre județe rămân uriașe. Potrivit unui raport al Centrului Național de S...

FC Botoşani conduce SuperLiga, dar nu are atracţie pentru Mircea Lucescu!

astăzi, 10:21

FC Botoşani a luat prin suprindere SuperLiga în acest sezon. Moldovenii au terminat campionatul trecut pe locul şase în play-out, la trei puncte distanţă de prima echipă retrogradată...