O parte dintre posturile pe care Ministerul Afacerilor Interne le va scoate la concurs, pentru recrutarea de personal din sursă externă, vor fi la Serviciile publice comunitare regim permis de conducere şi înmatricularea vehiculelor.
Serviciul de la Botoşani se confruntă de ceva vreme cu un deficit mare personal, problemă care încă nu a fost rezolvată în ciuda numeroaselor demersuri făcute.
“În urma adoptării unei Hotărâri de Guvern cu ocuparea a 3.694 funcţii libere ale Ministerului o parte din ele se va încerca a fi ocupate în 2018, dar undeva din luna martie, cu procedura destul de laborioasă din sursă externă, care durează aproximativ două luni de zile. Asta înseamnă că undeva prin ianuarie ar trebui să înceapă procedura. Pentru structura centrală şi serviciile publice similiare din ţară sunt în jur de 137 de posturi. Nu s-a discutat punctual pe judeţe, dar unele au deja schema completă şi nu mai intră în cele 137, caz în care dacă s-ar împărţi ar trebui şi noi să ne încadrăm. Avem trei posturi şi încă unul al structurii centrale, dar care deserveşte activitatea de la serviciul nostru”, a precizat cms. şef Marian Ciornea, şeful Serviciului Permise şi Înamtriculări Botoşani.