Cleptomania este definita ca nevoia irezistibila de a fura obiecte de care cel care le fura nu are nevoie sau care au o valoare mica. Desi cleptomania este deseori un motiv de gluma, este o tulburare mentala reala si serioasa care poate distruge viata pacientului daca nu este tratata.

Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor – o afectiune in care pacientul nu poate rezista tentatiei sau impulsului de a realiza un act care este daunator pentru propria persoana sau pentru cei din jur. Persoanale cu cleptomanie stiu ca actiunile lor sunt daunatoare. Totusi impulsul de a fura este mai puternic si nu ii pot rezista. Aceasta nevoie ii face sa se simta foarte anxiosi si tensionati. Pentru a reduce aceste sentimente, pacientii fura. In timpul furtului, ei simt usurare si multumire. Dupa furt, totusi, simt vinovatie, remuscari si teama de a nu fi prinsi. Dar impulsul revine, si ciclul cleptomaniei se repeta.

Multe persoane cu cleptomanie duc o viata de rusine, secreta, deoarece le este teama sa solicite tratament de specialitate. Desi nu exista un tratament care sa vindece cleptomania, medicatia sau psihoterapia pot ajuta la oprirea acestui ciclu de furt compulsiv.

Simptomele cleptomaniei sunt:
- o nevoie foarte puternica de a fura un obiect de care nu are nevoie;
- senzatie de tensiune crescanda inainte de furt;
- senzatie de placere si multumire in timpul furtului;
- sentiment de vinovatie si rusine dupa furt.

Spre deosebire de hotii din magazine, persoanele cu cleptomanie nu fura compulsiv pentru castigul personal. Nici nu fura pentru a se razbuna. Ei fura pur si simplu dintr-o nevoie inexplicabila. Episoadele de cleptomanie par sa apara spontan, fara planificare. Totusi, evenimentele stresante, cum ar fi o cearta, pot declansa episodul de cleptomanie.

Majoritatea persoanelor cu cleptomanie fura din locuri publice, cum ar fi magazinele. Unii pot fura de la cunostinte sau prieteni, cum ar fi la o petrecere. Deseori, obiectele furate nu au nici o valoare pentru persoana cu cleptomanie. De obicei obiectele furate sunt ascunse si nu sunt folosite niciodata. De asemeni acestea pot fi donate, oferite membrilor familiei sau prietenilor, sau chiar inapoiate in mod secret.
In rare cazuri, persoanele cu cleptomanie pot fura aceleasi tip de obiecte cum ar fi lenjerie intima. In aceste cazuri, cleptomania poate include un element de fetisism.

Cauza

Cauza cleptomaniei este necunoscuta. Unele studii sugereaza ca aceasta afectiune poate fi legata de probleme ale unui neurotransmitator numit serotonina. Exista evidente care sugereaza ca cleptomania poate fi legata si de tulburarile adictive sau de tulburarea obsesiv compulsiva. Dar sunt necesare mai multe studii pentru a intelege mai bine cauzele posibile ale cleptomaniei.

Factori de risc

Cleptomania este considerata o boala rara. Totusi, intrucat multe persoana cu cleptomanie nu solicita nicodata ajutor medical sau sunt pur si simplu inchise pentru furt, multe cazuri de cleptomanie nu sunt diagnoasticate. Se considera ca mai putin de 5% dintre hotii din magazine au cleptomanie. Cleptomania debuteaza de obicei in adolescenta sau in anii 20, dar in rare cazuri apare in copilarie sau mai tarziu in viata.
Desi cauzele cleptomaniei sunt necunoscute, cercetatorii continua sa invete despre factorii care pot creste riscul de aparite a cleptomaniei.
Acesti factori de risc pot fi:
- stressori de viata excesivi, cum ar fi o pierdere majora;
- traumatismul cranian sau leziunile cerebrale;
- rudele de sange cu cleptomanie, tulburari de dispozitie, adictii sau tulburare obsesiv compulsiva;
- preocuparea excesiva pentru succesul financiar sau castigurile materiale.

Consultul medical

Daca pacientul are sentimente de vinovatie datorita esuarii eforturilor de a se opri din furat, este mai bine sa caute ajutor medical. Multe prsoane cu cleptomanie nu doresc sa consulte medicul deoarece la este frica sa nu fie arestate sau intemnitate. Totusi, medicul nu are obligatia de a raporta furturile autoritatilor. Dar urmarea unui tratament il poate ajuta sa obtina control asupra cleptomaniei.

Teste si diagnostic

Cand pacientul decide sa solicite ajutor medical pentru simptomele unei posibile cleptomanii, medicul va realiza atat o evaluare fizica cat si un psihica. Examinarea medicala poate ajuta medicul sa determine daca nu cumva simptomele sunt determinate de cauze fizice.
Nu exista teste de laborator pentru detectarea cleptomaniei. In schimb, cleptomania este diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor. Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor. Medicul poate adresa pacientului intrebari despe impulsuri, compulsii sau obsesii pe care acesta le are, cat de frecvent apar si cum il fac pe pacient sa se simta. Pacientul va revizui o lista de situatii pentru a vedea care dintre ele declanseaza episoadele de cleptomanie.
De asemeni, pacientul poate fi rugat sa completeze un chestionar psihologic sau o autoevaluare pentru a ajuta la precizarea diagnosticului. Deoarece nu este o situatie rara ca pacinetii cu cleptomanie sa aiba si alte afectiuni mentale, cum ar fi depresie, anxietate, abuz de substante, pacientul si medicul vor explora si aceste probleme.
Pentru a fi stabilit diagnosticul de cleptomanie, pacientul trebuie sa indeplineasca criteriile de diagnostic din manualele de psihiatrie.

Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt:
1. Inabilitatea de a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru folosul personal si nu au valoare.
2. Tensiune crescanda care precede furtul.
3. Placere, usurare si mltumire simtite in timpul furtului.
4. Furtul nu este comis ca o forma de razbunare sau pentru a exprima mania si nu este realizat in timpul unor episoade de halucinatii sau delir.
5. Furtul nu are legatura cu episodul maniacal din cadrul tulburarii bipolare sau a altei tulburari mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate antisociala.

Complicatii

Lasata netratata, cleptomania poate determina multiple probleme emotionale, legale si financiare. Deoarece pacientul stie ca a fura este un lucru rau, dar nu poate rezista impulsului de a fura, acesta poate fi coplesit de rusine si vinovatie. In afara de acest aspect, pacientul poate avea o viata morala, si sa fie confuz din cauza furtului compulsiv.
Complicatiile pe care le poate determina cleptomania sau cu care poate fi asociata pot fi:
- arestarea;
- condamnarea la inchisoare;
- depresia;
- abuzul de alcool si folosirea de droguri;
- tulburarile de alimentatie;
- jocul de noroc compulsiv si cumparaturile compulsive;
- ganduri sau comportament suicidal;
- izolare sociala.

Tratament

Desi teama, rusinea sau jena pot fi dificil de depasit pentru ca pacientul sa solicite ajutor specializat, este important ca acesta sa fie ajutat. Cleptomania este foarte greu de depsit si controlat fara ajutor. Tratamentul implica de obicei medicatie si psihoterapie, posibil alaturi de grupuri de autoajutor.
Totusi, nu exista un tratament standard pentru cleptomanie si cercetatorii inca incearca sa stabileasca ce este cel mai eficient. Este posibil ca pacinetul sa fie nevoie sa incerce mai multe tipuri de tratament pana va gasi ceva care sa mearga bine pentru el.

Medicatia

Exista putine studii solide despre folosirea medicatiei psihiatrice penru tratarea cleptomaniei. Totusi, unele studii au sugerat ca unele medicamente pot fi de ajutor. Medicamentul cel mai potrivit depinde de fiecare pacient, de starea sa generala, de alte afectiuni pe care le poate avea, cum ar fi depresia si tulburarea obsesiv-compulsiva. Unii pacineti pot beneficia mai mult de pe urma unei combinatii de medicamente.

Psihoterapia

Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai folosita pentru tratamentul pacientului cu cleptomanie. In general, terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea gandurilor si credintelor nesanatoase si negative si inlocuirea lor cu unele pozitive, sanatoase.

Aceasta terapie poate include urmatoarele tehnici pentru a ajuta pacinetul se depaseasca nevoile cleptomane:
1. Sensibilizarea inversa in care pacientul se vizualizeaza furand si apoi confruntandu-se cu consecintele negative, cum ar fi arestarea.
2. Terapia aversiva. In care pacientul trece prin tehnici mai putin dureroase, cum ar fi sa-si tina respiratia atunci cand simte impulsul de a fura.
3. Desensibilizarea sistematica, in care pacientul exerseaza tehnici de relaxare si se vizualizeaza avand autocontrol asupra impulsului de a fura.

Alte forme de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamica, terapia de familie sau consilierea maritala pot fi de folos.


sfatulmedicului.ro