Preot nou instalat într-o parohie din Botoșani, după transferul părintelui Andrei!

Părintele Grigore Andrei a slujit în comuna respectivă timp de 20 de ani.

Duminică, 30 noiembrie, în ziua cinstirii Sfântului Apostol Andrei, la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Smârdan, a avut loc instalarea părintelui Petru Buzenghe, în urma transferului părintelui Grigore Andrei, care a slujit aici timp de 20 de ani.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Costică Pînzariu a rostit un cuvânt de învățătură după care a fost prezentat noul paroh, însoțit de doamna preoteasă Andreea și cei patru prunci.

I-au fost înmânate noului preot Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, evidențiindu-se simbolismul acestora celui căruia se încredințează, scrie Timpul Credinței.

(Pr. Alin-Constantin Aroșoaie, misionar al Protopopiatului Darabani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...