Proiect de lege: Polițiștii ar putea intra în locuințe fără acordul proprietarilor, pentru salvarea animalelor aflate în pericol

Persoanele în casele cărora se vor afla animale în pericol (pericolul vizând situații extreme precum rănirea sau schingiuirea animalelor sau organizarea de lupte între ele) vor fi obligate să le permită polițiștilor accesul în locuință (sau să suporte accesul polițiștilor în locuință), după ce un proiect de ordonanță de urgență (OUG) a fost adoptat miercuri și care, pentru a se putea aplica, mai trebuie doar publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de OUG pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor [...], publicat inițial, în dezbatere, la Ministerul Afacerilor Interne, a fost adoptat miercuri de către Executiv, în ședința săptămânală a acestuia, scrie AvocatNet.ro.

În esență, el completează cadrul normativ actual în domeniu (stabilit prin Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor), introducând un nou capitol în lege, numit „Măsuri pentru protecția temporară a animalelor aflate într-o situație de pericol”.

O schimbare importantă, în acest context, este reprezentată de faptul că va fi permis accesul polițiștilor în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice (sau în sediul unei persoane juridice, după caz), chiar și fără acordul acestora, pentru a aplica măsuri specifice pentru protecția animalelor aflate în pericol.

Singura condiție pentru aplicarea acestei măsuri (care este, în realitate, o ingerință în dreptul la respectul proprietății, prevăzut inclusiv în cadrul Protocolului numărul 1, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) va fi existența unor informații care să se afle la dispoziția polițiștilor și care să indice că în spațiul în cauză se află un animal în situație de pericol. 

Proiectul de lege chiar prevede că polițiștii vor putea „folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în spațiile” respective. 

În ceea ce privește situația de pericol, legea definește în ce cazuri se consideră că ea există (și că, astfel, va fi posibilă intrarea în locuință/sediu):

- rănirea sau schingiuirea animalelor;
- organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea.

Probleme de constituționalitate ale propunerii

În același timp, puterea polițistului de a intra cu forța în domiciliu, în situația de mai sus, ar putea ridica și anumite probleme din punct de vedere constituțional. Mai exact, articolul 27(1) din Legea fundamentală garantează inviolabilitatea domiciliului, în timp ce al doilea paragraf stabilește o serie de derogări de la acest drept, pentru următoarele situații:

- executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
- înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
- apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
- prevenirea răspândirii unei epidemii.

S-ar putea argumenta că ar fi vorba de înlăturarea unei primejdii privind bunurile unei persoane (juridic vorbind, animalele au statut de bunuri, oricât de imoral ar suna acest lucru). În același timp, se poate ridica întrebarea dacă mai vorbim de o „primejdie”, în situațiile în care proprietarul este cel care chinuie animalul. Oricât de imoral și grotesc e acest lucru, a treia excepție vizează apărarea intereselor proprietarului (dacă vorbim de bunuri), nu ale societății cu privire la bun. Nu pretind că există un răspuns tranșant, dar scot în evidență posibile discuții, mai precizează AvocatNet.

O asemenea poziție ar fi greu de argumentat, dar nu imposibil. O societate care se pretinde a fi civilizată ar putea considera respectarea demnității animalelor ca un element al ordinii publice. Însă acest lucru nu anulează faptul că prevederea propusă în proiectul de OUG ar putea fi problematică, discuția rămânând deschisă.

În orice caz, se pare că inițiatorii chiar au anticipat această problemă, iar în nota de fundamentare a proiectului de OUG au început prin a descrie situația animalelor abuzate, prin referire la cadrul infracțional în domeniu, și făcând referire inclusiv la „aspectul componentei de menținere a ordinii și siguranței publice”, în exercitarea atribuțiilor Poliției Române când vine vorba de infracțiuni „pe linia protecției animalelor”.

Măsurile se vor aplica doar după ce proiectul de OUG va apărea în Monitorul Oficial.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un scandal în Centrul Vechi a dus la acuzații de tentativă de omor!

astăzi, 14:07

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui D.F., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Botoşani. Acest...

Cuvinte sfâșietoare la moartea lui Florin: ”Mi-ai lăsat inima în bucăți!”

astăzi, 13:08

Florin a murit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat, alte trei persoane ajungând la spital. În urma lui au rămas, nemângâiați, toți cei care l-au cunoscut și ...

Un mare sportiv botoșănean își anunță retragerea: ”Vreau să fiu o sursă de inspirație pentru noile generații!”

astăzi, 12:15

Alin Alexuc-Ciurariu este una dintre cele mai marcante figuri din istoria recentă a luptelor greco-romane din România. Sportivul de 34 de ani are în palmares trei medalii la Campi...