Principesa Maria, în vizită la Palatul Administrativ-FOTO

Principesa Maria, aflată marți în vizită la Botoșani, a poposit pentru câteva minute și la Palatul Administrativ, unde s-a întâlnit cu prefectul Dan Nechifor și cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu.

Anterior vizitei de la Palatul Administrativ, reprezentantul Casei Regale a României a participat, la Muzeul Județean, la vernisajul expoziţiei care reuneşte piese reprezentative pentru Casa Regală a României, aflate în colecţiile Muzeului Naţional Peleş şi ale Complexului Muzeal Naţional “Moldova, Iaşi.

Președinele Consiliului Județean i-a înmânat Principesei Maria un album cu județul Botoșani, iar Alteța Sa Regală a spus că este frumos la Botoșani, atât cât a apucat să vadă,

“Ne bucurăm că sunteți la Botoșani, că v-ați făcut timp să ajungeți la noi. Este o filă de istorie pentru noi botoșănenii și în semn de prețuire avem un album al județului cu imagini și din trecut, și din prezent. Să vedeți că noi botoșănenii, cum spunea un înaintaș al nostru, am fost și om fi", a spus Gheorghe Sorescu.

“Salut și eu prezența Alteței Sale Regale la Botoșani. Nu putem decât să ne bucurăm că sărbătorirea a 150 de ani de regalitate în România se întâmplă și la Botoșani cu prezența Alteței Sale Regale. Asta demonstrează că Botoșaniul nu este un județ în care se pune harta în cui", a spus și prefectul Dan Nechifor.

Principesa Maria a fost rezervată în declarații, cei din staff-ul său spunând că nu va face declarații de presă la Palatul Administrativ. Ea a oferit câteva daruri șefilor administrației publice locale.
 
Principesa Maria va fi prezentă la Botoșani și miercuri, având un program diversificat de vizitare a principalelor puncte de atracție cultural-turistică, obiective industriale si instituții cu caracter social. 




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

astăzi, 20:07

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

astăzi, 19:22

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

astăzi, 17:37

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...