Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

 Alteța Sa Regală Principesa Sofia  

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județele Suceava și Botoșani.

Vizita regală se derulează în sprijinul promovării patrimoniului cultural documentar și al susținerii proiectelor de dezvoltare locală din regiune.

Este prima prezență a Principesei Sofia pe aceste meleaguri în ultimul deceniu, după vizita Principesei Maria în județul Botoșani, desfășurată în luna aprilie 2016.

 

Programul Principesei Sofia la Botoșani nu a fost anunțat public, însă se știe că Alteța Sa Regală va vizita două licee din județ: Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani și Liceul ”Regina Maria” din Dorohoi.

A patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana

Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana și s-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC. O lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi și-a expus cu succes tablourile pe ambele maluri ale Atlanticului. Expoziții de pictură ale Sofiei a României au fost găzduite în sudul Franței și în Statele Unite ale Americii.



După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, Principesa Sofia a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa familiei din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl. A jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei, Principesa Moștenitoare Margareta.

În ianuarie 1990, Principesa Sofia a păşit pentru prima dată pe pământ românesc, alături de sora ei mai mare, Margareta.

Au descoperit o societate profund marcată de perioada comunistă. Sofia și-a ajutat tatăl și sora mai mare să pună bazele Fundaţiei Regale Margareta a României, pentru a susţine proiecte durabile în domeniile educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile şi culturii, proiecte care contribuie la reînnoirea spirituală şi socială a României.

În calitate de vicepreşedinte al fundaţiei, Principesa Sofia a avut un rol însemnat în identificarea unor proiecte de importanţă, în campanii de strângere de fonduri pe întreg teritoriul Statelor Unite, în organizarea ajutoarelor umanitare. De asemenea, ani de zile, principesa a contribuit la promovarea activităţii fundaţiei pe plan internaţional.

În 1995, Principesa Sofia a publicat, la Bucureşti, o carte de poveşti pentru copii, intitulată “Copilul Soarelui” și ilustrată de tineri artişti români. Toate veniturile obţinute au fost cedate Fundaţiei pentru proiectele menite să sprijine copiii.

În ultimii ani, Alteța Sa Regală s-a dedicat cu pasiune artei fotografice. Expoziții de artă fotografică semnată de Principesa Sofia au fost admirate în diverse orașe din țară.

Începând din septembrie 2018, Principesa Sofia locuiește în România.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

astăzi, 19:22

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

astăzi, 17:37

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...

Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți la Teatrul „Mihai Eminescu” - 16 octombrie – Ziua Europeană a Resuscitării

astăzi, 17:28

Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...