Eram în post. Eu eram la Iași. Vine la mine un fost coleg de seminar, foarte simpatic, brunet bine. Nu mă văzusem cu el de vreo zece ani. Acuma era preot.
Îmi zice: hai la o friptură. Fac cinste. Am salivat și i-am zis: e post acuma. Nu pot.
Hai, că sunt și eu în Iași. Baba călătoare n-are sărbătoare. Mi-e o foame.
Am mers la un mic local de lângă Casa Modei. Eu am comandat cartofi prăjiți, el o friptură dublă cu cartofi. Îmi curgeau balele de arătarea din farfuria lui.
I-am zis: e cam păcat. Acuma în post. A zis: am postit destul. Nu mă vede nimeni.
Ne-am apucat de înfulecat.
La un moment dat - sala era pustie, era ora prânzului - năvălesc doi jurnaliști de la PROTV Iași cu cameră și microfon. Vin direct la noi: ce părere aveți de mâncare?
Da părintele: foarte bun, foarte fragedă friptură. Dar dumneavoastră? Eu zic: cartofii sunt minunați. Filmau ăia ca la balamuc.
Peste trei zile - mi-a povestit părintele - duminică părintele ține o predică frumoasă despre valoarea postului - zbor spre mântuire.
Da o babă cu tupeu de după sobă: zbor, zbor, da v-am văzut la proteveu cum băgați o friptană bună.
Părintele s-a făcut alb la față. A îngăimat ceva silabe. Apoi a zis:
Iubiți credincioși, filmarea a fost din alt post. (În loc să zică înainte de post).
Dumnezeu nu bate cu parul. Bate cu proteveul.
(Pr. Ioan Istrati)