Bolt: Suntem în pragul închiderii. Se revine la taxi. Reacția guvernului: Trebuie să fiți egali!

Un act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ar închide transportul alternativ în Romania, spune un ONG care reprezintă Uber, Bolt și Glovo.

Bolt: Suntem în pragul închiderii. Se revine la taxi. Reacția guvernului: Trebuie să fiți egali!

   Foto: Știri de Cluj

Surse guvernamentale au confirmat că e vorba de o uniformizare a acestui tip de servicii. O modificare a OUG 49/2019 ignoră avantajele tehnologice, transparenţa şi mediul concurenţial adus de transportul alternativ şi propune transformarea acestui sector într-o simplă copie a unui serviciu de taxi, spune într-un comunicat Coaliţia pentru Economia Digitală, care reprezintă principalele servicii de transport cu suport online de pe piață, citată de Agerpres.

Surse guvernamentale au spus pentru digieconomic.ro că e vorba de o uniformizare. Și că "nu e normal să prestezi aceleași activități și să nu ai aceleasi condiții legale și responsabilități" [cu taxi].

 

Măsurile sunt menite să creeze un mediu echitabil atât pentru clienți, cât și pentru prestatorii de servicii.

În urma aplicării acestora, prestatorii vor trebui să ruleze autoturisme mai noi, ceea ce implică un grad de siguranță mai mare pentru clienți.

⁠În ceea ce îi privește pe prestatori, se va crea un mediu concurențial corect.

⁠În prezent, situația în piața serviciilor de transport de persoane este dezechilibrată. Spre exemplu, asigurarea obligatorie (RCA) plătită de un prestator de ride sharing este mai mică decât cea plătită de un taximetrist. Acest lucru se întâmplă pentru că, în lipsa unei declarări prealabile privind transportul de persoane, operatorul de ride sharing este considerat o persoană particulară, din punct de vedere legal.

În privința contractelor de comodat (darea în folosință gratuită a autoturismelor) acestea ascund de fapt un rulaj de bani nefiscalizați. ONG-ul citat mai sus, care reprezintă principalii operatori de transport alternativ din România, UBER şi Bolt sau Glovo, spune că prin prevederile propuse, şoferii care fac transport alternativ trebuie să se constituie în operatori de transport, iar contractele de comodat şi închiriere folosite de peste 90% din şoferii de transport alternativ sunt eliminate, ceea ce ar contrazice însuşi modelul de economie colaborativă pe baza căruia funcţionează transportul alternativ.

Continuă că deşi sunt reglementate diferit, atât transportul alternativ cât şi serviciile de taximetrie sunt la fel de strict controlate.

Potrivit organizaţiei, atât industria de transport alternativ, cât şi industria de taxi au reglementări în oglindă în ceea ce priveşte pregătirea şi calificarea şoferilor, la fel şi exigenţele cu privire la operatorii de transport.

Este necesar ca cele două servicii să concureze liber pe piaţă, acest lucru însemnând liberalizarea serviciilor de taximetrie, iar o eventuală gestionare a numărului de licenţe de taxi să poate fi făcută de autoritatea locală în situaţii particulare, menţionează reprezentanţii companiilor de transport alternativ.

În aceste condiţii, ONG-ul subliniază că serviciile de transport alternativ sunt singurele care oferă transparenţă totală având în vedere că pasagerul cunoaşte ruta de la bun început, ştie cu ce şofer merge, cu ce maşină şi numărul de înmatriculare al acesteia şi ştie preţul.

Este singurul tip de transport în care autorităţile, inclusiv Poliţia, au acces total la cursele efectuate, detaliile acestora şi tranzacţiile financiare. Transportul alternativ este singurul transport urban în care nu poţi să călătoreşti fără a folosi aplicaţia şi nici să te înţelegi cu şoferul la preţ, se mai precizează în comunicat.

Coaliţia pentru Economia Digitală reprezintă principalele platforme digitale de transport alternativ Bolt şi Uber, principalele platforme digitale de livrare de alimente şi alte bunuri Bringo, Glovo şi Tazz şi operatorul de închiriere de trotinete Lime. Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Reg. im de Taxi (ANPOTRT) au protestat în ultima perioadă în Piaţa Constituţiei, solicitând autorităţilor modificarea OUG/49 din 2019, transformată în Legea 204, motivând că actul normativ discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O plimbare cu trotineta electrică, un accident și un dosar penal pentru PATRU infracțiuni!

astăzi, 11:43

La data de 24 iulie 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 208H, în comuna Corni s-a produs un accident rutier ...

O femeie s-a apropiat de bărbatul ei și l-a amenințat cu bătaia, imediat s-a trezit în arest!

astăzi, 11:33

Polițiștii din Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unei femei de 43 de ani, din comuna Lunca. Femeia este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de &...

Bolojan, avertisment către universitățile de medicină: Școlarizăm 7.000 de medici anual și 1.500 se angajează!

astăzi, 11:24

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România formează anual aproximativ 7.000 de absolvenți de Medicină, însă doar 1.000-1.500 ajung să fie angajați în sistemul public de săn...