Ponta, în faţa instanţei: Cunoşteam sistemul de sms-uri de la referendum
Stiri Botosani Wednesday, 11 March 2015 ActualitatePreşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat în faţa instanţei că a cunoscut sistemul de sms-uri aplicat de USL la referendumul din 2012 şi modul de funcţionare a aplicaţiei, dar că aceasta consemna doar prezenţa şi date din procesul-verbal, nu indica şi numărul de voturi cu "Da" sau "Nu".
Conform Mediafax, el a arătat că, încă de la alegerile prezidenţiale din 2009, PSD a decis să aibă un sistem de verificare a prezenţei electorale, cum au avut şi alte partide, PDL fiind primul partid cu un astfel de sistem.
"Când am devenit preşedinte PSD, am decis să avem acest sistem, folosit prima dată de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide", a spus Ponta, în faţa instanţei.
Întrebat dacă a participat la şedinţa Comitetului Executiv de partid care a aprobat acest sistem, Ponta a spus că, iniţial, în şedinţa USL a fost decis ca persoanele responsabile de campania pentru referendumul din 2012 să fie Liviu Dragnea (din partea PSD) şi Eduard Hellvig (din partea PNL, actualul director al Serviciului Român de Informaţii), precum şi ca sediul comun de campanie să fie cel din Kiselleff, datorită condiţiilor logistice mai bune.
Întrebat în continuare dacă în şedinţe a fost prezentată totuşi aplicaţia, Ponta a spus că, ulterior, în şedinţele fiecărui partid au fost puse în aplicare deciziile comune.
"Cunoşteam aplicaţia şi funcţionarea, cu sms-uri de la reprezentanţii noşti în secţii şi date încărcate în soft", a spus Ponta, adăugând că principala condiţie în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezenţa la vot, aşa cum procedau şi alte partide, sistemul permiţând şi transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate în secţiile de votare, după închiderea urnelor, o "numărătoare paralelă" efectuată de asemenea de toate partidele, extrem de apropiată de rezultatele oficiale.
Întrebat dacă prin această aplicaţie erau transmise, în timpul zilei, şi voturile cu "Da" sau "Nu", Ponta a răspuns că nu, afirmând că, în timpul zilei, sistemul permite doar transmiterea prezenţei la vot, fiind imposibil ca rezultatul să fie cunoscut în timpul votului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!
La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...
A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!
Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...
De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!
Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde