Parlamentarii vor o zi liberă pentru angajații, elevii și studenții care se vaccinează împotriva Covid

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor putea beneficia pe viitor, la cerere, de o zi liberă. O inițiativă legislativă în acest sens a fost depusă joi de mai mulți deputați din Parlamentul României.

Angajații, elevii și studenții care se vaccinează împotriva noului coronavirus ar putea primi, la cerere, o zi liberă de la locul de muncă sau de la școală, potrivit acestui proiect care ar urma să modifice Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.

„Venim în faţa românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conştienţi că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajaţii vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS şi coaliţia de guvernare se aşează pe drumul combaterii pandemiei. Ştim că sunt mulţi români care s-au vaccinat la centre în afara localităţii lor, aşa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o iniţiativă legislativă”, a transmis deputatul Radu Molnar, unul din inițiatorii acestui proiect.

Conform inițiativei, persoanele care se vaccinează vor beneficia de:

- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaților;

- o zi scutire de frecvență, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenților și militarilor;

- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul unuia dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

Ziua liberă se va acorda pe baza documentelor justificative eliberate de instituția la care a fost efectuată vaccinarea.

 

Spune-ne opinia ta