Minivacanţa de Paște și de 1 Mai va avea în acest an patru zile. Conform legii, cele patru zile sunt libere, dar angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.
Astfel, ziua de 30 aprilie (vineri) va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare. În ziua de 2 mai este sărbătorit Paştele Ortodox, dar va fi liberă și pentru că este duminică, iar ziua de 3 mai este doua zi de Paşte, care va fi, de asemenea, liberă.
Practic, două dintre zilele libere legal de la începutul lunii mai sunt sărbătorite în weekend, respectiv 1 şi 2 mai care pică într-o zi de sâmbătă, respectiv duminică.
Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.